21.4 C
București
miercuri, 16 aprilie, 2025

Ministrul Mediului înființează o nouă Direcție de Inteligență Artificială: ”Trebuie să aliniem responsabilitatea pentru natură, la nivel administrativ, cu cele mai noi tehnologii”

Ministerul Mediului integrează tehnologia de vârf în lupta pentru un viitor sustenabil: IA va sprijini emiterea avizelor și protejarea resurselor naturale

Într-un demers inovator care plasează România pe harta țărilor care îmbină tehnologia cu responsabilitatea față de natură, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat înființarea unei Direcții de Inteligență Artificială în cadrul instituției pe care o conduce.

Declarația a fost făcută în cadrul deschiderii oficiale a Târgului GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2025, cel mai mare eveniment dedicat energiei verzi și soluțiilor pentru orașe inteligente, care are loc la Romexpo.

Am decis să înființez, la Ministerul Mediului, o Direcție de Inteligență Artificială (IA), pentru că îmi propun să fim mai ambițioși și să aliniem responsabilitatea pentru natură, la nivel administrativ, cu cele mai noi tehnologii”, a declarat ministrul.

Noua structură va avea rolul de a eficientiza procesele birocratice și de a crește acuratețea în deciziile administrative din Ministerul Mediului

Inteligența Artificială va deveni partenerul de încredere al colegilor mei în procesele de reglementare, inclusiv în emiterea autorizațiilor și avizelor de mediu”, a declarat ministrul Mediului din România.

Ministrul a subliniat că, într-o primă fază, se va face o evaluare a procedurilor unde IA poate aduce un plus de eficiență, urmând să fie preluate modele funcționale din țări precum Franța și Danemarca.

Va procesa informații în timp real, va analiza rapid documente și date complexe, economisind timp și reducând erorile umane,” a punctat Fechet.

Apa – prioritate națională și vector al inovației în administrația de mediu

Declarația sa vine în contextul unor progrese constante în domeniul protecției mediului în România, susținute inclusiv prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

România merge pe direcția bună când vorbim despre mediu”, a afirmat ministrul, amintind de rezultatele înregistrate anual în ceea ce privește colectarea deșeurilor, extinderea suprafețelor împădurite și implicarea comunităților locale.

Fechet a apreciat și faptul că organizatorii târgului au dedicat o zi întreagă resurselor de apă – o prioritate clară a mandatului său.

APA este prioritatea mandatului meu și ne concentrăm, la Ministerul Mediului, pe soluții care pot asigura apă potabilă pentru toți românii și pe protejarea ecosistemelor acvatice”, a adăugat Fechet.

Într-o eră digitală în continuă expansiune, inițiativa Ministerului Mediului deschide un nou drum pentru o administrație publică mai inteligentă, mai verde și mai eficientă.

Abia aștept să fac anunțul primului act administrativ de mediu emis cu ajutorul Inteligenței Artificiale”, a conclus ministrul.

Latest news
știri