Un câmp pe care se folosesc mai puține pesticide și îngrășăminte decât în vestul Europei pare, la prima vedere, o victorie pentru mediu. Dacă același sector pierde apă prin irigații vechi, are productivitate foarte mică și depinde de infrastructură vulnerabilă la secetă, imaginea devine mai puțin confortabilă.
Agricultura României și mediul formează o relație contradictorie. Presiunea unor inputuri este încă relativ redusă față de media UE, dar consumul de apă pentru irigații crește, emisiile rămân importante, iar schimbările climatice expun slăbiciuni structurale vechi.
România are aproape o treime din fermele Uniunii Europene și doar 3,3% din producția standard a blocului comunitar. Această disproporție spune ceva esențial despre productivitate.
Agricultura României folosește mai puține pesticide, dar asta nu rezolvă toate problemele
Vânzările de pesticide raportate la suprafața cultivată sunt mult sub media europeană. În perioada analizată, nivelul era de aproximativ o treime din media UE.
Evaluarea OECD asupra agriculturii românești descrie performanța de mediu drept relativ bună, dar subliniază probleme serioase legate de apă, biodiversitate și emisii.
România are și peisaje agricole tradiționale cu valoare naturală ridicată. Pajiștile și fermele mici pot păstra habitate pe care agricultura intensivă le-a eliminat în alte regiuni europene.
Totuși, „puține inputuri” nu este sinonim cu „agricultură sustenabilă”. Uneori reflectă lipsa capitalului, nu o strategie ecologică.
O fermă fără bani pentru tehnologie poate folosi mai puține substanțe și poate avea, în același timp, randament redus, pierderi mari și vulnerabilitate extremă la secetă.
România are aproape trei milioane de ferme și cea mai mică productivitate a muncii agricole din UE
Țara are aproximativ 2,9 milioane dintre cele 9,1 milioane de ferme ale Uniunii Europene. Aproape 90% au sub cinci hectare.
La celălalt capăt, mai puțin de 1% dintre ferme controlează peste jumătate din terenul agricol.
Structura duală complică investițiile. Fermele foarte mici au acces mai slab la credit, tehnologie și asociere. Fermele foarte mari pot investi, dar concentrează o parte importantă din sprijin.
Mai mult de jumătate dintre plățile europene din fondul agricol de garantare au ajuns, în 2022, la mai puțin de 2% dintre beneficiari.
Productivitatea muncii a crescut, dar rămâne cea mai scăzută din UE. România folosește 8,1% din suprafața agricolă utilizată a Uniunii și produce numai 3,3% din producția standard.
O agricultură cu inputuri mici nu este automat eficientă. Uneori, verdele statistic ascunde o fermă prea săracă pentru a se moderniza.
Irigarea crește tocmai când apa devine mai nesigură
Disponibilitatea anuală a apei în România este estimată la aproximativ 2.000 de metri cubi pe locuitor, puțin peste pragul internațional asociat stresului hidric și de peste două ori sub media UE.
Unele bazine sunt deja vulnerabile, inclusiv Dobrogea-Litoral, Prut și Vedea.
Volumul apei folosite în agricultură pentru irigații a crescut de la 371 de milioane de metri cubi în 2012 la 440 de milioane în 2017, în seturile analizate de OECD.
În același timp, infrastructura veche produce pierderi și costuri energetice mari. O parte importantă a sistemelor depinde de pomparea apei din Dunăre și râuri.
România a alocat 400 de milioane de euro în Planul Strategic PAC pentru modernizarea sistemelor de irigații existente la nivelul fermelor și încă 85 de milioane pentru sisteme mici noi.
Investiția poate crește rezistența culturilor la secetă, dar irigația nu creează apă. Dacă debitele scad, competiția dintre agricultură, orașe, energie și ecosisteme devine mai puternică.
Emisiile agricole au scăzut față de 1990, dar rămân o problemă
Emisiile agriculturii românești au coborât puternic după 1990, în mare parte odată cu reducerea efectivelor de animale și a folosirii îngrășămintelor minerale.
Totuși, sectorul are o pondere mare în emisiile naționale. Fermentația enterică a animalelor, solurile agricole și gestionarea gunoiului de grajd sunt surse principale.
Depozitarea necorespunzătoare a dejecțiilor și echipamentele vechi mențin emisiile de amoniac și gaze cu efect de seră.
România are nevoie de o modernizare care să nu copieze pur și simplu modelul intensiv occidental. Mai multe inputuri pot crește producția, dar pot mări poluarea dacă sunt utilizate prost.
Calea utilă combină productivitatea cu gestionarea apei, rotația culturilor, protejarea solului, infrastructură modernă și valoare adăugată mai mare pe hectar.
Exportul de cereale brute aduce mai puțină valoare decât procesarea. O agricultură care produce mai multă valoare cu aceeași resursă poate reduce presiunea pentru extindere și consum.
România nu trebuie să aleagă între o agricultură săracă și una intensivă. Provocarea este să producă mai inteligent înainte ca seceta să transforme această alegere într-o obligație.
