Deasupra Antarcticii, stratul care protejează viața de radiațiile ultraviolete s-a subțiat din nou pe o suprafață uriașă. Gaura din stratul de ozon în 2026 a devenit a șaptea cea mai extinsă din ultimii 48 de ani de monitorizare. La maximul sezonier, din 18 septembrie, zona afectată a ocupat 27,1 milioane de kilometri pătrați. Cu toate acestea, NASA și NOAA afirmă că recuperarea pe termen lung continuă.
Contradicția este doar aparentă. Un vortex polar antarctic neobișnuit de puternic a favorizat distrugerea ozonului în 2026, dar concentrațiile substanțelor responsabile au scăzut în ultimele decenii. Fără restricțiile internaționale, suprafața afectată ar fi putut fi cu încă 3,5 milioane de kilometri pătrați mai mare, estimează specialiștii americani.
Gaura din stratul de ozon în 2026, a șaptea ca suprafață în 48 de ani
NASA și NOAA monitorizează evoluția ozonului antarctic folosind sateliți, baloane meteorologice și instrumente amplasate la sol.
Pentru 2026, suprafața medie a găurii în perioada critică 7 septembrie – 13 octombrie a ajuns la aproximativ 25 de milioane de kilometri pătrați.
Acesta este indicatorul care plasează anul pe poziția a șaptea între cele mai extinse episoade din seria de monitorizare începută în 1979.
Maximul zilnic a fost mai mare. Pe 18 septembrie, aria afectată a atins 27,1 milioane de kilometri pătrați.
Suprafața reprezintă aproximativ 90% din recordul maxim zilnic observat la 9 septembrie 2000.
Există însă o diferență între dimensiune și severitate. O gaură foarte extinsă nu trebuie să aibă obligatoriu și cele mai mici concentrații de ozon.
În 2026, valoarea minimă măsurată direct deasupra Polului Sud a fost de 105 unități Dobson, pe 17 octombrie.
Recordul de subțiere înregistrat la stația polară a fost de 92 de unități Dobson, în octombrie 2006.
Prin urmare, suprafața afectată a fost foarte mare, dar stratul de ozon nu s-a subțiat la fel de mult ca în unele episoade anterioare.
Un vortex polar foarte puternic a favorizat distrugerea ozonului
Ozonul stratosferic absoarbe o parte importantă din radiațiile ultraviolete ale Soarelui. Fără această protecție, organismele ar fi expuse unor niveluri mult mai ridicate de radiație.
Deasupra Antarcticii, temperaturile foarte scăzute favorizează formarea norilor stratosferici polari. Pe suprafața particulelor din acești nori se produc reacții chimice care pregătesc distrugerea ozonului.
Când revine lumina solară, clorul și bromul provenite din anumite substanțe industriale pot declanșa reacții repetate de descompunere a ozonului.
În 2026, vortexul polar antarctic a fost neobișnuit de puternic și extins. El a menținut condițiile favorabile pentru pierderea ozonului pe o suprafață mare.
Monitorizarea găurii de ozon din 2026 arată că dinamica atmosferică poate produce diferențe importante între ani.
Acest vortex este cel din emisfera sudică. Nu trebuie confundat cu perturbarea timpurie a vortexului arctic, discutată recent în contextul vremii din Europa.
Cele două sisteme apar deasupra unor regiuni polare diferite și pot avea evoluții simultane distincte.
Protocolul de la Montreal a împiedicat o deteriorare și mai gravă
Înaintea restricțiilor internaționale, clorofluorocarburile erau utilizate pe scară largă în frigidere, instalații de climatizare, aerosoli și materiale izolatoare.
Aceste substanțe pot persista în atmosferă timp de decenii. După ce ajung în stratosferă, radiațiile ultraviolete contribuie la eliberarea compușilor care distrug ozonul.
Protocolul de la Montreal, adoptat în 1987, a introdus eliminarea treptată a producției și utilizării principalelor substanțe responsabile.
Conform NOAA, concentrația clorului provenit din substanțele care distrug ozonul a scăzut cu aproximativ o treime față de nivelurile ridicate din anii 1980.
Pentru sezonul 2026, specialiștii estimează că gaura ar fi putut avea o suprafață suplimentară de aproximativ 3,5 milioane de kilometri pătrați dacă substanțele respective ar fi rămas la nivelurile maxime din jurul anului 2000.
Întrebarea este dacă episodul din 2026 demonstrează eșecul politicilor internaționale. Nu. Evoluția anuală poate fi influențată puternic de vremea stratosferică, în timp ce recuperarea chimică se desfășoară pe termen mult mai lung.
NASA estimează că stratul de ozon deasupra Antarcticii ar putea reveni la nivelurile din 1980 în deceniul 2070.
De ce contează recuperarea ozonului și pentru România
România nu se află sub gaura sezonieră de ozon antarctică. Dar protecția oferită de stratul stratosferic are importanță globală.
Reducerea ozonului protector poate crește expunerea la radiații ultraviolete, asociate cu afectarea ADN-ului, cancer de piele și deteriorarea unor țesuturi vegetale.
Trebuie diferențiat ozonul stratosferic de ozonul de la nivelul solului. Primul protejează organismele. Al doilea poate deveni un poluant nociv.
În România, gestionarea echipamentelor frigorifice și a instalațiilor de climatizare contribuie la respectarea obligațiilor privind substanțele reglementate.
Recuperarea ozonului prin restricționarea substanțelor industriale reprezintă unul dintre cele mai importante exemple de cooperare internațională eficientă în domeniul mediului.
Dar succesul depinde și de recuperarea corespunzătoare a agenților frigorifici din echipamentele vechi.
Gaura din 2026 a acoperit o suprafață mai mare decât în multe sezoane precedente. Fără interdicțiile introduse cu aproape patru decenii în urmă, însă, întinderea ei ar fi putut fi și mai mare.
Deasupra Antarcticii, atmosfera continuă să poarte urmele substanțelor eliberate de generațiile trecute. Refacerea este vizibilă, dar nu suficient de rapidă pentru a împiedica fiecare nou episod sever.
