5.4 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

România are 19 dosare active de infringement, iar Ministerul Mediului face campanii de promovare(doar) online

România are 19 proceduri de infringement active care vizează Mediul. Statul român riscă amenzi uriașe

Deși ar trebui să fie o normalitate în contextul protejării Mediului, în România și țările vecine din spațiul balcanic, subiectele precum schimbările climatice, criza energetică, gestionarea deșeurilor au devenit teme pentru campania electorală, promovare politică. Unii dintre politicieni consideră că este „în trend” să vorbești despre acestea, însă, atunci când sunt puși în fața cifrelor exacte, nu au soluții concrete.

ȘtireaVerde prezintă, astăzi, cazul României. Potrivit datelor obținute de noi, este singurul stat din Uniunea Europeană care are deschisă procedura de infringement chiar pentru  Strategia Națională de Mediu pe termen lung și adoptarea țintelor comune privind acțiunile climatice.

Cu alte cuvinte, nimic din ce au gândit politicienii din toate guvernele din 2007(n.r. momentul aderării României la UE) până în prezent nu fost gândit să vină în ajutorul pădurilor, ariilor protejate, gestionării deșeurilor sau contra poluării aerului.

România are deschisă procedura de infringement chiar pentru Strategia Națională de Mediu

Potrivit angajamentelor din fața Uniunii Europene, România ar fi trebuit ca la doi ani de la momentul aderării să închidă cele 100 de gropi de gunoi ilegale, însă acest termen a fost depășit încă din 2009. Potrivit ultimelor date publice ale Ministerului Mediului, în 2022, România avea în continuare 44 de gropi de gunoi neconforme.

Mai mult decât atât, la acest moment, situația Capitalei este dezastruoasă. Practic, funcționează un singur depozit de gunoi, cel administrat de ECO SUD SA, însă, pe rolul instanțelor din București sunt zeci de procese din cauza tarifelor presupus nelegale, dar și pentru că unele instituții de control susțin că nu este „ecologic”.

„Bombă” pentru Mediu și sănătatea oamenilor Singurul depozit de deșeuri din București, „Vidra”, amendă maximă din partea Gărzii de Mediu

La cererea ȘtireaVerde, Garda de Mediu a transmis că, firma care administrează depozitul de deșeuri „Vidra”, ECO SUD SA, a fost amendată cu suma de 100 de mii de lei, în doar zece zile de control(n.r. octombrie 2022) deoarece a închis unele celule de depozitare, lucru care a condus la sistarea stației de captare a gazului. Acest lucru înseamnă o catastrofă pentru aer, sol, pentru sănătatea publică a oamenilor care locuiesc în apropierea depozitului de gunoi „Vidra”.

 Cu toate acestea, în România se emit pe bandă rulantă ordonanțe, legi care să reglementeze protecția Mediului, folosirea resurselor în mod corespunzător. În realitate, acestea nu pot fi puse în practică în mod total. Să luăm drept exemplu, Ordonanța 133/2022. Aceasta prevede tratarea deșeurilor colectate, însă, Bucureștiul nu are nicio stație de tratare. Lipsa practică de aliniere la normele comunitare are efecte concrete în România: gropi ilegale de gunoi, tăieri ilegale de pădure, poluarea aerului.

Cea mai veche procedură de infringement pentru România: calitatea aerului

Una dintre cele mai vechi proceduri de infringement pe care România nu a reușit încă să o închidă are legătură directă cu calitatea aerului. Comisia Europeană a declanșat procedura încă din 2009, la doi ani după aderare, cerând României să implementeze și respecte normele comunitare. 

România eșuează în a-și proteja cetățenii de poluarea cu particule fine de praf (PM10). Aceste particule fine provind din emisiile cauzate de activitatea industrială, trafic și încălzirea locuințelor și pot cauza astm, probleme cardiovasculare, cancer de plămâni și deces prematur. Legislația UE obligă statele membre să limiteze expunerea cetățenilor la aceste particule. Locuitorii din București, Brașov și Iași au fost expuși aproape permanent, din 2007 până în prezent, la valori peste limita admisă de particule PM10. Comisia consideră că România nu a luat măsurile necesare, care ar fi trebuit să fie în vigoare încă din 2007, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și cere României să pacă pași rapizi și efectivi, concentrați pe viitor, pentru a scurta cât mai mult posibil această perioadă în care nu respectă normele comunitare”, menționează Comisia Europeană.

Nicio măsură pentru deșeurile radioactive. „Green Deal”, în aer

 România are nouă proceduri de infringement active în domeniul energiei. Comisia Europeană a sesizat faptul că nu există nicio măsură legală pentru managementul deșeurilor radioactive.

Deșeurile radioactive sunt generate ca urmare a producției de energie electrice in centrale nucleare sau din folosirea de materiale radioactive în scopuri medicale, științifice, industriale sau agricole. Asta înseamnă că toate statele membre produc deșeuri radioactive”, se arată în scrisoarea transmisă de Comisia Europeană.

Totodată,  România nu are definitivat planul prin care va transpune reglementările europene în materie de resurse regenerabile. Din această cauză, avem activă o procedură de infringement, măsura fiind principală în strategia Uniunii Europene, numită generic „Green Deal”. Pentru neîndeplinirea acestor obligații, statul român ar putea plăti sute de mii de euro/pe zi. Procedura de infringement de declanșeazădupă ce Comisia Europeană identifică posibilele încălcări ale legislației UE pe baza propriilor anchete sau în urma plângerilor formulate de cetățeni, întreprinderi și alte părți interesate.

La acest moment, Ministerul Mediului desfășoară, online, o campanie de informare cu privire la reciclarea deșeurilor. Oficialii acestei instituții urmează să ne transmită mai multe detalii cu privire la derularea acestui program de educare și de informare.

spot_img
Latest news
știri