12.8 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

Negoiță, mai presus de lege: un nou transport de deșeuri, deși autorizația de mediu era suspendată

Nu se ține cont de autorizații, nu se ține cont de proteste și, într-un cuvânt, nu se ține cont de lege. Primarul Sectorului 3 din Municipiul București este om de afaceri înainte de a fi edil și procedează așa cum trebuie să procedeze orice om de afaceri: se crede invincibil și sare peste constituție.

Cu alte cuvinte, Negoiță și-a dat singur autorizație de funcționare, deși Agenția pentru Protecția Mediului o suspendase. În data de miercuri, 10 martie, Robert Negoiță a decis reluarea activității la stația de sortare a deșeurilor Cățelu.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 3, condus de primarul Robert Negoiță, a dat miercuri o hotărâre prin care stația de sortare a deșeurilor de lângă Cățelu, județul Ilfov, să poată funcționa în continuare, în ciuda faptului că Agenția pentru Protecția Mediului (APM) i-a suspendat autorizația de mediu în urmă cu trei zile, anunță Libertatea.

Deși s-a protestat, Negoiță a știut să aplice strategia pumnului în gură, iar mașinile de la Salubrizare și Deszăpezire S3 au transportat din nou deșeuri la stația de la capătul străzii Lunca Vișagului.

Nemulțumirile sunt ignorate sau ”tratate” cu prezența jandarmilor, se repeta istoria din 2019, iar Primăria Sectorului 3 adaugă o problemă nouă peste cele deja existente, așa cum adaugă un transport nou de deșeuri.

Utilitatea publică: un termen necunoscut, dar repetat cu fiecare ocazie

Invocând ”utilitatea publică” și pericolul la care ar fi supuși cetățenii dacă ar fi întreruptă activitatea stației de sortare, ce a costat primăria 11 milioane de euro și șase amenzi de la Garda de Mediu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 3, condus de Negoiță, a dat o hotărâre pentru reluarea activității la groapa de gunoi, mai precizează sursa citată

Se aprobă continuarea activității de sortare a deșeurilor municipale și similare la stația de sortare (…) pentru o perioadă de șase luni. Se aprobă transportul deșeurilor la stația de sortare. Se aprobă asigurarea desfășurării activității de către operatorul stației de sortare pentru o perioadă de șase luni”, se arată în hotărârea Comitetului.

Un primar mai presus de lege

Deși locuitorii au încercat să blocheze transportul, mașinile au ajuns la stația de sortare, exact ca în data de luni, 8 martie. Oamenii au afirmat că au încercat să contacteze atât Garda de Mediu, cât și Agenția pentru Protecția Mediului, dar li s-a spus să revină în cursul zilei de azi, 11 martie. De asemenea, hotărâți să facă plângere penală, localnicii au notat numerele de înmatriculare ale camioanelor cu sigla Primăriei Sector 3.  

Conform declarațiilor Agenției pentru Protecția Mediului din București, autorizația de mediu este suspendată, iar acest fapt ar trebui să împiedice orice activitate desfășurată la rampa de la Cățelu.

Mai mult, Mihaela Aldea, directoarea APM București, a menționat că nu există prevederi după care suspendarea să fie ridicată altfel decât în instanță sau dacă Garda de Mediu consideră că toate măsurile dispuse au fost respectate.

Latest news
știri