2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Detalii de ultimă oră: ce spun procurorii DNA despre cazul ursului Arthur

Cazul ursului Arthur a ajuns în atenția Direcției Naționale Anticorupție, iar procurorii care se ocupă de investigație suspectează un abuz în serviciu.

Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă, și nu la persoane, adică in rem. Este al doilea dosar penal în acest caz, arată Europa FM.

Dosarul DNA e diferit de cel deschis săptămâna trecută, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, unde procurorii cercetează posibile infracțiuni de braconaj și uz de armă fără drept.

Există numeroase suspiciuni ale procurorilor anticorupție, insistându-se pe abuzul în serviciu.

Cu alte cuvinte, un funcţionar ar fi putut obţine foloase necuvenite în procedura de eliberare a documentelor care au dus la derogarea pentru uciderea ursului.

În momentul de față, nu există o persoană anume, care să fie vizată sau care să suporte consecințele.

Dosare DNA, deschise în urma protestelor organizațiilor de mediu

Mai mult, conform sursei citate, cele două dosare au fost deschise după ce organizaţiile de mediu au anunţat că un prinţ din Austria ar fi ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, folosidu-se de o derogare a Ministerului Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.

Cu toate acestea, prințul Emanuel von und zu Liechtensten, rezident în regiunea austriacă Stiria, a anunțat, în cadrul unei declarații pentru presa din Austria, că nu este responsabil pentru împușcarea ursului Arthur și că se consideră nevinovat.

Comunicatul integral al DNA în cazul împușcării ursului Arthur

Procurorii din cadrul DNA efectuează acte de cercetare pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu modalitatea în care au fost emise toate documentele aferente procedurii de derogare pentru unele specii de animale sălbatice, în contextul uciderii, în luna martie 2021, a unui exemplar din specia urs brun, din aria protejată Oituz – Ojdula.

Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă (“in rem”). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva vreunei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe pentru a se stabili dacă fapta intră sau nu intră sub incidență penală.

spot_img
Latest news
știri