1.7 C
București
miercuri, 1 februarie, 2023

Psihoterapeut: ”Copiii nu au nevoie doar de jucării. Copiii au nevoie de aer curat”

Copiii au fost poate cei mai afectați de izbucnirea pandemiei: o arată multiple studii, dar puțini sunt cei care găsesc soluțiile. Psihoterapeutul și educatoarea Alexandra Jarda răspunde la o serie de întrebări pe care orice părinte și le pune în contextul pandemiei și nu numai.

Pentru mulți, casa a devenit zona de confort, zona de siguranță, iar izolarea se poate traduce și ca exemplu negativ, exemplu pe care copilul îl va copia cu ușurință. De asemenea, Alexandra Jarda insistă pe nevoia copiilor de activitate în aer liber și pe faptul că familia modernă încearcă să-i țină pe cei mici cât mai departe de mediul exterior.

Că este o consecință a lunilor pandemice sau o obișnuință nocivă ce nu ține de virus, psihoterapeutul rezolvă o ecuație simplă: cei mici vor urma obiceiurile părinților.

Puterea exemplului începe încă de la vârste fragede, iar acuzele părinților nu iau în calcul obiceiurile din familie.

”Ieșiți cu copiii afară?

Aud de foarte multe ori discuții între adulți de genul acesta: Vai, copiii din ziua de azi! Vai, nu vor să iasă afară! Vai, ar sta tot la calculator.

Întrebarea mea e: Cine sunt adulții din jurul acelor copii? Ce fac ei ca să stârnească interesul copiilor pentru jocurile afară? Ce fac adulții în timpul liber? Ies la plimbare sau stau la tv sau pe telefon? Ei bine, asta vor face și copiii”, a scris psihologul pe contul de socializare.

De asemenea, Alexandra Jarda a adăugat că lucrează cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, iar cei mici adoră să iasă afară.

Nu există bucurie mai mare pentru ei decât ieșitul afară. Și pentru mulți dintre ei ieșitul la joacă afară e doar cel de la grădiniță. Când vin părinții îi urcă în mașină, din mașină acasă și gata. Așteaptă o nouă zi”.

”Dacă vrem să le placă copiilor să se joace afară e nevoie să îi scoatem afară”

Mulți părinți probabil se îngrijorează că…cu ce să se joace? Nu e nevoie să aibă jucării. Mă mir de fiecare dată când îi scot pe copii afară și văd ce jocuri își inventează. Mă  mir când văd cum observă și analizează fiecare mică gâză pe care o văd, fiecare fir de iarbă. De asta au nevoie copiii. Dacă copilul nu are copii în zonă atunci puteți să îl duceți într-un parc unde sunt și alți copii. Sau puteți pur și simplu să ieșiți la o plimbare de o jumătate de oră cel puțin”, a adăugat psihoterapeutul.

Exercițiu: copiii au stat minute în șir privind melcii

În această poză, colega mea a adus câțiva melci, i-a așezat într-un capac de cutie împreună cu câteva fire de iarbă. Când am ieșit cu copiii afară, unii dintre ei au stat și câte 10 minute nemișcați observând melcii, vorbind cu ei, punându-le întrebări, imaginandu-și răspunsuri. A fost o adevărată distracție pentru ei”.

Dilemele părinților au fost și sunt multiple: independent de virus, pentru multe familii, căminul este egal cu protecția sau confortul. De asemenea, mulți părinți consideră că temperaturile scăzute reprezintă un real pericol, sau că prezența animalelor în viața celor mici i-ar expune pe aceștia la diverse boli.

Cu toate acestea, există numeroase activități simple care contribuie la întărirea sistemului imunitar, la sănătate, socializare și la dragostea pentru mediul înconjurător.

O plimbare în aer curat, observarea naturii, o legătură permanentă cu mediul înconjurător, toate acestea vor cântări mult mai mult decât o jucărie. Și, mai mult decât orice, vor stabili un exemplu: un părinte implicat și activ va ști să crească un copil sănătos fizic și moral.

Latest news
știri