11.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

ÎNDEMN LA MIȘCARE. Oamenii din Iași și Suceava pot ieși la alergat pe stadioanele municipale

Primăriile municipiilor Iași și Suceava au anunțat, la începutul lunii aprilie 2021, redeschiderea pistelor de alergare de pe stadioanele „Emil Alexandrescu” din Iași și „Areni” din Suceava, ocazie cu care invită cetățenii să iasă în aer liber și să facă mișcare. Edilii celor două localități promit că pentru buna desfășurare a activității vor fi luate toate măsurile pentru protejarea celor care vor ieși să facă mișcare, în contextul pandemiei de Coronavirus.

Astfel, primarul din Iași, Mihai Chirica, a anunțat, cu ocazia unei conferințe de presă organizate vineri, 9 aprilie 2021, redeschiderea pentru public a pistei de alergare de pe stadionul din oraș începând cu ziua de 10 aprilie.

„Direcția de Exploatare Patrimoniu, împreună cu Poliția Locală, asigură ordinea și toate măsurile de siguranță sanitară pentru buna desfășurare a acestei activități de relaxare în aer liber. Încercăm să evităm aglomerațiile, să ne asigurăm că tribunele sunt eliberate după ora 21:00. Ne dorim să nu apară situații neplăcute precum vandalizarea Stadionului Municipal. Am luat această decizie pentru binele nostru și pentru sănătatea publică, mai ales că vremea ne permite acest lucru”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Accesul publicului pe arena ieșeană se face în fiecare zi, între orele 07:00 și 21:00, se mai arată în postarea făcută de municipalitate pe propria pagină de Facebook.

Cetățenii dornici de mișcare și relaxare în aer liber din Suceava sunt invitați și ei să iasă la alergat pe Stadionul Municipal din oraș, îndemnul fiind făcut și în contextul în care condițiile meteorologice permit acest tip de petrecere a timpului.

„Dacă vă este dor să alergați pe stadion avem vești bune! Iubitorii sportului în aer liber pot alerga din nou pe Stadionul Areni. Accesul se face cu respectarea regulilor și măsurilor de prevenție stabilite. Ne vedem la alergat, responsabili și sănătoși”, a afirmat viceprimarul Lucian Harșovschi, unul dintre promoterii unui stil de viață sănătos din zonă.

Accesul publicului pe arena suceveană se face zilnic, între orele 08:00 și 20:00, pe Poarta 3, se mai arată într-un articol publicat de cotidianul Monitorul de Suceava.

În anul 2020, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Coronavirus, Stadionul Municipal „Areni” din Suceava a fost deschis numai începând cu data de 2 iulie, accesul vizitatorilor fiind permis pe o perioadă de timp mai scurtă decât în anii precedenți. Acest lucru a fost dovedit și de numărul mare de persoane care au ieșit la făcut sport pe stadion, în număr de aproape 1.000 în numai zece zile.

Sursă foto: Bună Ziua, Iași

Latest news
știri