-0.2 C
București
miercuri, 1 februarie, 2023

Vestul țării, într-o perioadă pandemică: Drumeții, aventură și reconectarea cu natura

Încă traversăm o perioadă pandemică, perioadă în care distanțarea socială ne-a apropiat mai mult și mai mult de natură.

Căutăm locuri izolate, dar locuri care favorizează drumețiile, aventura și reconectarea cu mediul înconjurător, după multe luni de iarnă și de izolare.

Un astfel de loc este domeniul de la Herneacova, zonă situată la la 30 de kilometri de Timişoara.

Drumeţii prin pădure sau plimbări cu bicicleta

Zona, care se întinde pe aproximativ 200 de hectare, are un potențial turistic foarte înseamnat, existând foarte multe trasee, centre de echitaţie, dar și parcuri de aventură.

De asemenea, nu pot fi ignorate zonele sălbatice, unde animalele și păsările pot fi observate în mediul lor natural, menționează Știrile Pro TV.

În cadrul unui reportaj realizat de sursa citată, mai mulți turiști au afirmat că o vizită aici reprezintă cea mai bună escapada.

Domeniul este aproape de oraş, se poate ajunge foarte rapid, iar parcul de aventură are trasee cu diverse grade de dificultate.

Cățărări, obstacole și tiroliene

Astfel, cu o pauză de la perioada pandemică, atât adulții, cât și copiii se pot bucura de câteva ore relaxante, își pot exersa abilitățile sportive, iar, după mișcare, pot lua un prânz gustos, la terasa restaurantului sau în foișoarele special amenajate.

Bogdan Termure – reprezentant domeniu: „Începem de la nivele de foarte uşor, la greu, căţărări prin copaci cu obstacole, în principiu, şi tiroliene.

Turistă: „Mi se pare un lucru extraordinar pentru copii, să poată să îşi exerseze abilităţile mai tehnice”.

Tot aici poţi învăţa să călăreşti. Cei 18 cai de la centrul de echitaţie sunt tare blânzi, mai arată sursa citată.

Hara – instructor de echitaţie: „Turiştii pot avea un prim contact cu calul, să se obişnuiască un pic cu mişcarea lui sau şedinţe de echitaţie pentru începători, medii sau avansaţi.

Oază, într-o perioadă pandemică: Parcul Natural Lunca Mureșului

Fulviu Olimpiu Moga, directorul administrației Parcului Natural Lunca Mureșului a declarat că există trei noi pachete turistice – canoe and brunch, bike in brunch. ”Pentru cei mai vânjoşi, există canoe, bike and brunch. Aceste pachete constau în parcurgerea traseului Arad – Pecica pe raul Mureş în ambarcaţiuni de tip canoe sau prin pădure, pe biciclete.

Parcul Natural Lunca Mureșului este o arie protejată constituită în România, în aval de municipiul Arad, până la granița cu Ungaria, de-a lungul râului Mureș, clasificată ca parc natural la nivel național și ca peisaj terestru protejat în taxonomia internațională a IUCN. Ea cuprinde incinta îndiguită a râului Mureș, respectiv zona inundabilă dintre digurile situate de o parte și de alta a râului și între terasele înalte ale aceluiași râu.

Latest news
știri