7 C
București
marți, 24 decembrie, 2024

Pierdută, dar găsită la 65 de kilometri distanță: ”Toarce mult. E fericită să fie, din nou, acasă”

A fost pierdută pe când era doar un pui și a fost regăsită la 65 de kilometri distanță. Pisica a fost adoptată în urmă cu 15 ani, dar a dispărut imediat după adopție.

Stăpânul, un locuitor al orașului Los Angeles, a explicat că pisica obișnuia să iasă în curte și a dispărut în cursul unei seri. Charles a cutreierat cartierul să o caute, a fost la adăposturile de animale, a pus afișe, dar nu a reușit să-i dea de urmă.

Bărbatul a povestit că a făcut tot posibilul să o găsească, pentru că atunci când a adoptat-o și-a asumat o obligație morală, aceea de a avea grijă de ea pentru tot restul vieții. De asemenea, Charles a povestit că s-a temut că aceasta a fost lovită de o mașină sau omorâtă de un coiot.

Dar am sperat și că cineva a luat-o de pe stradă și a avut grijă de ea, ceea ce cred că s-a și întâmplat”, a povestit bărbatul.

Pisica a fost găsită la 65 de kilometri de locuința stăpânului, în Los Angeles

Am văzut-o, am luat-o în brațe și a început să toarcă. A fost foarte emoționant. A fost plăcut să o țin din nou în brațe. Am început să plâng pentru că am crezut în toți acești ani că am pierdut-o”, a declarat Charles, tehnician IT.

Anii au trecut, iar bărbatul și-a schimbat locuința, mutându-se din zonă și adoptând alte două pisici. Cu toate acestea, la finalul săptămânii trecute, a primit un apel telefonic de la adăpostul de animale din districtul Los Angeles și un altul de la compania care a făcut microcipul implantat lui Brandy, atunci când a fost adoptată.

Deși Charles și-a schimbat adresa și telefonul fix, din fericire numărul de mobil a rămas același ca cel listat pe microcip.

Inițial, bărbatul a crezut că este vorba despre o greșeală sau o simplă coincidență, declarând că șansele erau minime ca pisica găsită să fie Brandy.

A ales, totuși, să facă o vizită adăpostului: a găsit o pisică bătrână și schiloadă

Era subnutrită și avea nevoie de ajutor. Avea aproximativ aceeași greutate ca atunci când era pui, iar ghearele îi crescuseră atât de mult, încât îi răneau lăbuțele, precizează Observator.

Conform spuselor bărbatului, pisica ar fi fost furată, iar persoana în cauză nu a verificat dacă animalul este sau nu microcipat.

Charles bănuiește că cineva a găsit pisica atunci când era mică, a păstrat-o fără să se obosească să verifice dacă are microcip. Cel mai probabil, pisica a ajuns, din nou, în stradă în urmă cu câteva luni.

Nu mai are multă energie, dar pare foarte mulțumită. Toarce mult. Pare să fie fericită să fie, din nou, acasă”, a mai spus Charles.

spot_img
Latest news
știri