14.8 C
București
duminică, 19 mai, 2024

Parisul impune taxe de parcare majorate pentru SUV-uri, cu scopul de a promova mobilitatea sustenabilă

Numărul SUV-urilor în Paris a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, iar acest trend ridică îngrijorări legate de siguranța și impactul lor asupra mediului urban

Potrivit unui articol publicat în The Guardian și citat de Radio Eco Natura, Primăria din Paris va introduce taxe de parcare mai mari pentru proprietarii de SUV-uri, în încercarea de a descuraja utilizarea acestor vehicule în oraș.

Vehiculele electrice și cele folosite de familii numeroase, care au nevoie de un spațiu mai mare, vor fi exceptate de la majorarea taxelor

De la 1 ianuarie 2024, proprietarii de SUV-uri se pot aştepta să plătească taxe mai mari pentru a parca în capitala Franţei”, a transmis Consiliul municipal într-un comunicat.

Numărul de SUV-uri în Paris a crescut cu 60% în ultimii patru ani și acestea reprezintă acum 15% din cele 1.15 milioane de vehicule private parcate, în fiecare seară, în oraș.

Aceste vehicule, prin natura lor, sunt mai mari și mai grele, ceea ce le face mai greu de manevrat într-un mediu urban aglomerat.

De asemenea, SUV-urile sunt asociate cu riscuri sporite în ceea ce privește accidentele rutiere, datorită dimensiunilor lor și agravării posibilelor daune în cazul unor coliziuni.

Viceprimar din Paris: ”SUV-urile nu sunt potrivite pentru un mediu urban”

Prin majorarea taxelor, autoritățile speră să reducă numărul SUV-urilor și să încurajeze utilizarea vehiculelor mai ușoare.

Un viceprimar responsabil pentru spațiul public și politica de mobilitate a declarat că SUV-urile nu sunt potrivite pentru un mediu urban și sunt considerate inutile și periculoase în Paris.

De asemenea, orașul Lyon va introduce taxe de parcare mai mari în funcție de greutatea vehiculelor începând de anul viitor, iar Grenoble are planuri similare în viitorul apropiat.

spot_img
Latest news
știri