Peste 56 de tone de deșeuri au fost oprite la intrarea în România. Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat intrarea în ţară a patru automarfare în care se aflau deşeuri aduse din vestul Europei.
Potrivit comunicatului de presă publicat de B1 TV şoferii nu aveau documente legale.
Șoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse
Toţi cei patru şoferi sunt români şi au declarat la frontieră că aduc în ţară utilaje agricole, rezervoare de gaz şi mobilă second-hand de la diferite societăţi comerciale din vestul Europei pentru firme din România.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 56 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Prin urmare, autorităţile au dispus ca deşeurile să se întoarcă în ţările de provenienţă.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au interzis intrarea în România a două transporturi de deșeuri provenite din Germania și Italia
La începutul aceste săptămâni, autoritățile române au blocat intrarea a 35 de tone de deșeuri. Transporturile proveneau din Germania și Italia. Șoferii au afirmat că, în realitate, transportă compresoare uzate și panouri fotovoltaice.
Și de această dată, întreaga cantitate de deșeuri a fost returnată țărilor de proveniență.
Transportul a avut o greutate totală de peste 35 de tone.