6.1 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

Conferința ONU privind schimbările climatice pune în discuție ajutoarele financiare pentru țările în curs de dezvoltare

Cu toate acestea, țările deja dezvoltate rămân reticente față de angajamentele financiare

Până pe 22 noiembrie, la Baku se desfășoară cea de-a 29-a conferinţă a ONU privind schimbările climatice, cu un apel la cooperare globală în timp ce ţările în curs de dezvoltare solicită asistenţă de sute de miliarde de dolari, transmite AFP citat de Europa Liberă România.

Principala miză a COP29 este de a stabili cuantumul ajutorului pentru climă din partea statelor dezvoltate pentru ţările în curs de dezvoltare

Prin urmare, acestea ar avea șansa să se dezvolte fără cărbune sau petrol şi să poată face faţă valurilor de căldură şi inundaţiilor.

În prezent, cuantumul este de 116 miliarde de dolari pe an (stabilit în 2022), însă noul angajament trebuie să se ridice la mii de miliarde anual, cer ţările sărace.

Cu toate acestea, ţările occidentale consideră nerealistă această cerere din perspectiva finanţele lor publice.

Preşedintele COP29, Muhtar Babaiev, a menţionat ”sute de miliarde” în discursul său de deschidere de luni, dar niciun negociator nu şi-a dezvăluit intenţiile.

Delegaţii au negociat până la ora 4, în noaptea de duminică spre luni

COP29 este un moment al adevărului pentru Acordul de la Paris”, a declarat Muhtar Babaiev, ministrul azer al ecologiei şi fost director al companiei naţionale de petrol Socar.

Multe ONG-uri critică organizarea conferinţei într-o ţară care sărbătoreşte petrolul ca pe un ”dar de la Dumnezeu” şi unde autorităţile au arestat şi urmăresc în justiţie mai mulţi activişti de mediu.

spot_img
Latest news
știri