13 C
București
joi, 9 mai, 2024

Ministrul Energiei propune o schimbare semnificativă pentru programul Casa Verde

Obiectivul este asigurarea controlului și echilibrului în sistemul energetic național, evitând situația similară cu cea din Ungaria

Ministrul Energiei a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului pentru ca viitoarele ediţii ale programului Casa Verde să încurajeze stocarea energiei, nu doar producerea acesteia cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Aflat la TVR Info, Sebastian Burduja a explicat că România trebuie să nu ajungă în situaţia de a avea foarte mulţi prosumatori care să nu fie controlabili la nivelul operatorului de sistem, Transelectrica, pentru că ar fi dificilă menţinerea sistemului naţional ”în echilibru”.

Ministrul Energiei a atras atenția asupra unei probleme-cheie din sectorul energetic: creșterea rapidă a numărului de prosumatori

Este vorba despre acei consumatori care produc și consumă energie electrică la nivel local, de obicei prin intermediul panourilor fotovoltaice sau a altor surse regenerabile.

Deși acest fenomen poate fi văzut ca o evoluție pozitivă către un sistem energetic modern și descentralizat, ministrul subliniază că gestionarea prosumatorilor poate deveni dificilă atunci când aceștia devin prea numeroși.

Transelectrica are opt proiecte deja aprobate

Încurajez acest fenomen (al prosumatorului – n.r.). Este în linie cu ceea ce ar trebui să fie un sistem energetic modern, adică descentralizat, cu producţie la locul de consum. În acelaşi timp, ca să nu ajungem ca Ungaria astăzi, trebuie să avem grijă cu această creştere importantă a numărului de prosumatori, să ne asigurăm că sistemele de transport şi distribuţie a energiei electrice sunt modernizate şi România a pus la dispoziţie, prin fondul pentru modernizare, miliarde de euro care au fost şi accesate, Transelectrica are opt proiecte deja aprobate, au venit şi distribuitorii, cum este Enel, şi deja am semnat contracte importante cu ei, mai ales în zone în care a crescut numărul punctelor de consum, dar şi numărul prosumatorilor. Pe măsură ce reuşim să modernizăm reţeaua, sigur, ea va putea acomoda mai mulţi prosumatori”, a afirmat Sebastian Burduja la TVR Info, potrivit Bursa.

spot_img
Latest news
știri