Ieri, 13 decembrie, a fost promulgată legea care dă puterea poliției locale să aplice sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.
Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis
Astfel, conform acestei legi, poliţiştii locali constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală, scrie Antena 3.
Actul nomativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 7 alin. (1) lit .j) din Legea nr.155/2010.
În acest sens, se acordă poliţiei locale atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice, mai notează sursa citată.
Pe 22 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat. Pe data de 29 noiembrie, proiectul de lege a primit votul Camerei Deputaţilor, ca for decizional.
RCA obligatoriu pentru trotinetele electrice
Remintim că, începând din luna octombrie, posesorii de trotinete electrice și de biciclete electrice vor fi obligați să încheie polițe RCA.
Proiectul de Lege a fost pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Încheierea unei polițe RCA este obligatorie doar trotinetele sau bicicletele electrice care:
- au o viteză maximă constructivă mai mare de 25km/h;
- au masă proprie mai mare de 25 de kilograme și o viteză constructivă mai mare de 14km/h.
În ceea ce privește excepțiile de la încheierea unei polițe RCA în România, acestea se aplică persoanelor fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor sportive cu motor, cum ar fi cursele, competițiile, antrenamentele, testările și demonstrațiile, desfășurate în zone cu acces restricționat și demarcat, în țară.
Pentru a beneficia de această excepție, organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte trebuie să încheie o asigurare facultativă sau să dispună de un instrument de garantare alternativ, care să acopere prejudiciile provocate de vehicule terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente.
Este important de menționat că această asigurare nu este neapărat valabilă pentru prejudiciile cauzate conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora.