19.3 C
București
joi, 16 mai, 2024

Prima rachetă alimentată cu bălegar de vacă

Japonia a testat un combustibil produs din bălegar de vacă pe una din rachtele sale.

O rachetă cu un motor alimentat exclusiv cu bălegar de vacă a decolat din arhipelagul japonez. În viitor se dorește ca această rachetă să trimită sateliți în spațiu folosind acest combustibil, conform Le Figaro.

Japonia a deschis un nou capitol în istoria sa spațială joi, 7 decembrie. A testat cu succes un motor de rachetă alimentat exclusiv cu energie produsă local: bălegar de vacă. O flacără albastră și portocalie a fost propulsată pe orizontală la aproximativ zece metri timp de câteva secunde. Tetul a fost făcut într-un hangar din orașul Taiki, pe insula nordică Hokkaido.

Biometanul lichid necesar experimentului a fost făcut din „contribuții” de la bovine de la doi producători locali de lactate, precizează Takahiro Inagawa, șeful companiei japoneze Interstellar Technologies.

„Facem acest lucru nu numai pentru că este bun pentru mediu, ci și pentru că poate fi produs local. E foarte rentabil și este un combustibil de înaltă performanță, de înaltă puritate”, a declarat Takahiro Inagawa pentru AFP.

Prima rachetă alimentată cu blegar de vacă

„Suntem prima companie privată care face acest lucru”, adaugă el.

„Nu cred că este exagerat să cred că acest lucru va fi replicat în întreaga lume.”, a mai spus Takahiro Inagawa.

Interstellar speră să trimită sateliți în spațiu folosind noul combustibil. Astfe, a încheiat un parteneriat cu producătorul industrial de gaze Air Water. Acesta lucrează cu fermierii locali care au echipamente pentru a transforma bălegarul de vacă în biogaz.

„Japonia, săracă în resurse, trebuie să asigure acum o sursă de energie neutră din punct de vedere al carbonului pe teritoriul său”, a spus Tomohiro Nishikawa, inginer de la grupul japonez de gaze industriale Air Water.

„Materia primă de la vacile din această regiune are un potențial enorm. Dacă situația internațională evoluează, este important ca Japonia să aibă o astfel de sursă de energie, a mai zis el.

Biometanul Air Water este deja folosit de o fabrică locală de lapte și de alte fabrici. Cu ajutorul său, casele sunt încălzice și camioanele și navele alimentate în cadrul programelor pilot.

Bălegar de vacă pentru combustibil – 900 de bovine produc resursa

Agenția spațială japoneză Jaxa și-a lansat cu succes misiunea lunară „Moon Sniper” în septembrie. Totuși, sectorul aerospațial japonez a fost afectat de numeroase probleme în ultimii ani, cu două misiuni eșuate. Japonia a cunoscut și eșecuri cu lansatoarele sale, precum noua generație de rachete H3 sau mica rachetă Epsilon-6 de la Jaxa.

Biogazul derivat din bălegar de vacă este deja folosit drept combustibil în întreaga lume. E utilizat inclusiv pentru a circula autobuzele în orașul indian Indore, în locul surselor convenționale mai poluante. El ajută la atenuarea amprentei uriașe de mediu a agriculturii.

Cele 900 de vite ale lui Eiji Mizushita, 58 de ani, generează peste 40 de tone de bălegar zilnic. Fermierul a pus la punct un sistem care colectează automat bălegarul animalelor sale. Acesta e apoi fermentat și transformat în biogaz, îngrășământ și chiar așternut pentru animalele.

„Mă bucur să cred că deșeurile de la animalele noastre sunt folosite pentru rachete”, se bucură Eiji Mizushita.

„Trebuie să scăpăm de gunoiul de grajd folosindu-l corespunzător. De asemenea, cred că guvernul și societatea în general ar trebui să aibă o privire diferită asupra importanței energiei regenerabile și să încurajeze producția acesteia”, continuă el.

spot_img
Latest news
știri