19.1 C
București
miercuri, 22 mai, 2024

Spania înregistrează noi recorduri de temperaturi în decembrie

Sudul Andaluziei a înregistrat temperaturi de aproape 30 de grade

Un nou record de temperatură au fost înregistrat în luna decembrie în Spania.

Potrivit Agenţiei Meteorologice Naţionale spaniole (AEMET), Peninsula Iberică a înregistrat un vârf de temperatură de 29.9°C la Malaga, în sudul Andaluziei, relatează AFP, citat de Euronews România.

Această temperatură demnă de o perioadă de vară depăşeşte cu 0.5°C precedentul record – de 29.4°C – din peninsulă.

Recordul a fost stabilit pe data de 10 decembrie 2010, în apropiere de Granada, tot în Andaluzia, precizează pe X Aemet.

Spania este traversată de tot mai mulți curenți de aer cald

Acest record intervine în contextul în care în sudul peninsulei iberice circulă de mai multe zile curenţi de aer cald, care au antrenat recorduri locale de temperatură – la Murcia, 27.6°C, şi la Alicante, 27.3°, pe coasta la Marea Mediterană.

Deși este obișnuită cu temperaturi ridicate, Peninsula Iberică se confruntă de mai mulţi ani cu episoade de caniculă tot mai numeroase şi mai apropiate.

Frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zeci ani în Peninsula Iberică

Sursa citată notează că există numeroase îngrijorări ale cercetătorilor din cauza faptului că aceste temperaturi ridicate apar în afara lunilor de vară.

Potrivit Aemet, frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zeci ani în Spania.

Durata verii meteorologice a crescut cu zece zile pe deceniu începând din anii ’80.

spot_img
Latest news
știri