14.8 C
București
duminică, 28 aprilie, 2024

Amendă record pentru o societate din Galați care funcționa fără autorizație de mediu

Activitatea a fost suspendată de către Garda de Mediu Galați, iar firma în cauză va achita o sancțiune de 40.000 de lei

În urma unei sesizări, comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Județean Galați au efectuat un control la o societate comercială din comuna Costache Negri.

Aici, comisarii au constatat deficiențe în gestionarea deșeurilor și în activitățile de dezmembrare auto.

Garda de Mediu Galați: ”Comunitatea noastră merită un mediu sănătos și curat, iar asta presupune respectarea strictă a normelor de protecție a mediului”

Au fost luate măsuri rapide pentru a remedia situația și pentru a asigura respectarea legii. A fost aplicată amendă de 40.000 de lei. pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz și sancțiune complementară, suspendarea activității până la obținerea Autorizației de mediu. Să ne implicăm cu toții în protejarea mediului înconjurător!”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Garda de Mediu Bacău a aplicat amenzi usturătoare pentru depozitarea ilegală a deșeurilor provenite din construcții

Reamintim că, la finalul lunii ianuarie, comisarii Gărzii de Mediu Bacău au efectuat verificări cu privire la modul de gestionare a deșeurilor de construcții și demolări a unei societăți de pe raza comunei Buhoci.

Astfel s-a constatat că deșeurile (betoane sparte, pamânt excavat etc.) în cantități mari (peste 10.000 de metri cubi) proveneau de la lucrările de reparații ale străzii Calea Bârladului din municipiul Bacău.

A fost amendată atât persoana fizică care a acceptat depozitarea deșeurilor pe terenul ei agricol, cât și persoana juridică care a depozitat deșeurile în mod ilegal.

Latest news
știri