-1 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

Fălticeni: copiii vor crește împreună cu puieții pe care îi plantează

În Fălticeni, prietenia dintre un puieți și copii începe la școală, iar dragostea pentru pădure, pentru natură și pentru mediul înconjurător nu ține nici de vârstă, nici de pandemie.

Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” arată că speranța pentru o Românie verde devine realitate pe băncile școlii. Nu e suficient să sperăm, așa că alegem acțiunea și implicarea.

Nu este doar o lecție de educație ecologică, ci o legătură strânsă între copii și natură, legătură care nu se predă, ci se simte. Este o legătură pentru care nu este nevoie doar de manuale didactice, ci de acțiune în sine, de implicare constantă și de speranță pentru pădurile țării noastre.

Pe pagina oficială a Facultății de Silvicultură Suceava, reprezentanții au adăugat pozele care demonstrează că se poate, că nu există bariere de vârstă și că orașul Fălticeni plantează pentru viitor.

”Vi-i prezentăm pe cei care vor avea grijă de pădurile noastre”

Privim încrezători spre viitor …

Vi-i prezentăm pe cei care vor avea grijă de pădurile noastre.

Acești copii vor crește împreună cu puieții care vor forma pădurile de mâine.

Noi doar le-am făcut cunoștință.

Mulțumim copiilor de la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” Fălticeni și doamnei învățătoare Bucătaru Micșunica pentru ajutor și implicare.

Noi, cei de la Facultatea de Silvicultură Suceava și Pădurea de Mâine, ne-am bucurat să repicăm puieții de molid alături de copii. Sperăm ca puieții să se dezvolte la fel de viguroși și frumoși precum copiii care i-au primit în grijă.

Vom reveni cu plăcere la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” Fălticeni cu speranța că vom regăsi aceeași energie și entuziasm.

Iar peste ani și ani, îi așteptăm cu drag, în cazul în care aleg una dintre specializările noastre: Silvicultură sau Ecologie și protecția mediului”, au scris reprezentanții de la Facultatea de Silvicultură Suceava pe contul de Facebook.

România plantează pentru mâine. În școli, în vreme de pandemie, respectând măsurile, copiii din Fălticeni au ales să planteze.

Și, da, reprezintă un exemplu, într-o țară în care drujba face legea.

spot_img
Latest news
știri