-1 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

China și-a majorat capacitatea de producție de energie pe bază de cărbune

Beijingul a promis că va reduce consumul de cărbune începând cu anul 2026

China și-a majorat anul trecut capacitatea de producție de energie pe bază de cărbune, în ciuda promisiunilor de a renunța la acest combustibil fosil, transmite Biziday.

În egală măsură, Japonia și-a crescut ușor capacitatea, dar a poluat mai puțin, ajutată de un efort în acest sens în industrie.

Decizia Chinei în a majora capacitatea de producție de energie pe bază de cărbune a fost catalogată drept “îngrijorătoare”

Global Energy Monitor, un ONG cu sediul în San Francisco, a transmis că decizia Beijingului de a-și majora capacitatea producției de energie pe bază de cărbune, pentru prima dată din 2019, este “îngrijorătoare”, chiar dacă în acest moment nu-și folosește la capacitate maximă industria producției de energie pe bază de cărbune.

China a promis că va reduce consumul de cărbune începând din 2026 și susține că politice sale energetice se aliniază cu prevederile Acordului Internațional de la Paris privind clima.

Între 2021 și 2023, emisiile de dioxid de carbon ale Chinei au crescut în medie cu 3.8% pe an, față de 0.9% pe an între 2016 și 2020.

Piers Forster, președintele interimar al Comitetului pentru Schimbări Climatice din cadrul guvernului britanic, a explicat că, deși este posibil ca această capacitate suplimentară a Chinei să nu fie utilizată la adevăratul potențial, “fără reglementări și politici puternice care să împiedice utilizarea ei, anul 2023 nu va fi considerat doar o întâmplare, iar creșterea emisiilor va fi inevitabilă”, mai precizează sursa citată.

spot_img
Latest news
știri