8.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie, 2024

„Prima Evadare,” concursul de mountain-bike anual din preajma Bucureștiului, are loc duminică

Concursul are o componentă ecologică puternică

Duminică, 21.05.2023, are loc, între București și Snagov, concursul de mountain-bike „Prima Evadare.” Pe lângă caracterul său sportiv, concursul are și o puternică componentă ecologică.

Competiția, un concurs prietenos de ciclism cross-country

Prima Evadare” este organizat de Clubul NoMad Multisport. Conform organizatorilor, competiția de mountain-bike este cea mai mare și populară din Romania si Europa de est. ”Este un concurs prietenos de ciclism cross country care își propune să deschidă sezonul maratoanelor MTB într-o versiune ușoară, fără diferențe de nivel,” spune aceștia.

Concursul se desfășoară între București și Snagov, prin păduri și drumuri de țară, pe o distanță de 55 de km. Până în prezent, el a avut și până la 3000 de participanți din 29 de țări. Vârstele acestora au fost cuprinse între 5 si 73 de ani.

Premiu pentru cel mai bine organizat evenniment care promovează mișcarea

Concursul a primit premiul pentru cel mai bine organizat eveniment ce promovează mișcarea, în cadrul galelor „Ce se intamplă, doctore”.

Conform organizatorilor, maratonul este accesibil oricui. Aceștia recomandă, însă, pregătirea unei condiții fizice corespunzătoare nivelului de efort implicat.

”Se recomandă antrenament înainte – cel puțin 3 ieșiri mai lungi pe teren accidentat (drumuri forestiere, poteci…). De asemenea, se recomandă o mai mare grijă în hidratare, alimentație și echiparea minimă pentru orice ciclist (citește paginile sfaturiregulament si stirile pe care vi le trimitem),” spun ei, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Traseul este marcat pe toată distanța, are 3 zone de alimentare, 12 puncte de control, o zonă de start și alta de finish, este asistat de poliție și salvare, patrulat de oficialii competiției, echipe de fotografi și cameramani,” adaugă organizatorii.

Aceștia spun că mențin traseul curat şi marcat corespunzător tot timpul anului. Scopul acțiunilor de ecologizare constante este de a îl face accesibil permanent iubitorilor de ciclism. Aceștia îl pot, astfel, folosi oricând, atât pentru antrenamente, cât și pentru excursii.

Foto: Prima Evadare, Facebook

Acest lucru conferă inițiativei o componentă ecologică puternică

Organizatorii, primăriile şi voluntarii curăță, astfel, pe cât posibil, deşeurile din pădurile parcurse.

Aceștia fac, în același timp, demersuri pentru protejarea pădurilor, lacurilor, monumentelor sau altor elemente naturale sau turistice de pe traseu.

Astfel, se urmărește încurajarea unui mode de viață sănatos, dar și promovarea traseelor și pădurilor din București. Se vrea și promovarea unui București mai curat și mai liber, prin folosirea bicicletei.

De-a lungul traseului de ciclism, se găsesc mai multe monumente istorice, pe lângă cele naturale, cum ar fi Mausoleul Mauriciu Blank, Fortificația – Bateria 3-4, din centura de fortificații a Bucureștiului, Palatul Ghica, rămășițele Codrilor si apelor Vlăsiei etc.

Autoritățile de mediu sprijină evenimentul

O parte a traseului a fost parcurs, ieri, și de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. Acesta și-a arătat sprijinul pentru eveniment, spunând că este de datoria autorităților să facă pădurile din jurul marilor orașe accesibile comunităților lor.

”Rolul social al pădurilor din jurul marilor orașe este incontestabil, prin urmare exploatarea acestor păduri ar trebui să însemne doar tratamente și lucrări silviculturale pentru asigurarea funcțiilor de protecție si sociale a pădurii și pentru protecția obiectivelor instalate în interiorul acestora.

Trebuie să punem la dispoziția cetățenilor aceste spații verzi: este de datoria autorităților să facă aceste păduri utilizabile și de folos pentru comunitate. Astfel trebuie să găsim soluții pentru permanentizarea unor trasee de biciclete și să sprijinim evenimentele organizate de reprezentanții societății civile,” a declarat ministrul.

spot_img
Latest news
știri