Pe 30 ianuarie 2026, Comisia Europeană a inițiat o nouă acțiune împotriva României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor privind depozitarea deșeurilor. E al treilea dosar european pe același subiect. Termenul inițial de conformare expira pe 16 iulie 2009.
Cronologia unui eșec administrativ de 17 ani
Directiva europeană privind depozitele de deșeuri (1999/31/CE) obliga România, prin Tratatul de aderare din 2007, să închidă și să reabiliteze toate depozitele municipale și industriale neconforme până în iulie 2009. Nu s-a întâmplat.
În 2017, Comisia Europeană a trimis România pentru prima dată în fața CJUE, pentru 68 de depozite neconforme. Curtea a condamnat România în octombrie 2018. În cei trei ani următori, România a închis doar 24 din cele 68. Pentru 44, nici lucrările necesare nu fuseseră planificate sau inițiate.
În noiembrie 2021, Comisia a sesizat din nou CJUE. În decembrie 2023, Curtea a pronunțat a doua condamnare: 1,5 milioane de euro sumă forfetară și 600 de euro per depozit rămas deschis pe zi de întârziere. Amenzi care curg zilnic.
Al treilea dosar — din ianuarie 2026
Noul dosar din 30 ianuarie 2026 vizează nouă depozite rămase neînchise și nereabilitate dintr-un total inițial de 101 situri identificate. Acestea sunt împărțite în două categorii: depozite municipale administrate de primării și depozite industriale provenite de la foste fabrici de stat, aflate adesea în insolvență sau abandonate.
Surse din mediul de afaceri și administrație publică citează, potrivit Curs de Guvernare, și un risc colateral: întârzierea în rezolvarea acestor dosare poate pune în pericol procesul de aderare a României la OCDE, unde conformarea cu standardele de mediu e un criteriu explicit de evaluare.
Aceleași gropi, același dosar, altă dată
Structura acestui eșec e documentată: depozitele rămase sunt în mare parte cele mai dificile — depozite industriale fără proprietar clar identificabil, aflate în proceduri de insolvență, sau depozite municipale în localități cu capacitate administrativă și financiară scăzută. Nu e neștiință — e incapacitate instituțională combinată cu absența voinței politice de a aloca resursele necesare.
Între timp, depozitele continuă să funcționeze ca surse de poluare: levigatul — lichidul care se filtrează prin deșeuri — contaminează pânzele freatice, gazele de fermentație emit metan în atmosferă, iar riscul de incendii spontane rămâne real pe situri neacoperite corespunzător.
Condamnările europene nu au accelerat semnificativ procesul. Amenzile, oricât de substanțiale pe hârtie, sunt plătite din bani publici — adică de același contribuabil care suportă și efectele sănătate ale depozitelor neconformate. E un cerc vicios cu beneficiari absenti și pagube distribuite uniform.
Dosarul din 2026 nu e o noutate. E o continuare.
