16.3 C
București
miercuri, 8 mai, 2024

Ministrul Mediului: ”30 noiembrie rămâne termenul la care Sistemul de Garanție-Returnare va porni în România”

Independent de cerințele unor companii, Mircea Fechet a explicat că acet termen nu suportă amânare

Ministrul Mediului a venit cu noi precizări referitoare la necesitatea Sistemului de Garanţie-Returnare, explicând că termenul de pornire al acestui sistem nu este negociabil.

Este motivul pentru care Mircea Fechet a respins solicitarea RetuRO SGR de amânare a intrării în funcțiune a sistemului.

Ministrul Mediului: ”Poziția mea este una fermă și în această după-amiază m-am întâlnit și cu reprezentanții companiei, pentru a stabili planul de implementare, astfel încât termenul să fie respectat”

Consider că o ţară nu se poate construi din amânări. Înțeleg îngrijorarea industriei, dar înțeleg și interesul cetățenilor, de a trăi într-o lume mai curată, fără PET-uri, iar datoria noastră, a autorităților, este să transformăm acest deziderat în realitate cât mai curând”, a transmis Mircea Fechet prin intermediul unei postări publicate pe contul de Facebook.

Încă din data de 6 septembrie, ministrul Mediului a precizat la RRA că nu va accepta nicio amânare în ceea ce privește sistemul de garanţie-returnare.

”Șapte miliarde de pet-uri, doze sau sticle ajung, în cel mai bun caz, la gropile de gunoi, dacă nu sunt aruncate în albiile râurilor, în păduri sau pe marginea drumului”

Mircea Fechet a explicat, de asemenea, că România are nevoie de acest mecanism, care va genera noi locuri de muncă şi oportunităţi economice.

În același context, Fechet a amintit că, în prezent, şapte miliarde de pet-uri, doze sau sticle ajung în cel mai bun caz la gropile de gunoi, dacă nu sunt aruncate în albiile râurilor, în păduri sau pe marginea drumului.

Oficialul a vorbit și despre automatele existente în Vestul Europei care sunt deja instalate în supermarket-uri.

Acele automate nu pot genera automat cash, însă vor genera un voucher care poate fi folosit ori la cumpărături în magazinul respectiv, ori decontat la orice casă de marcat pentru a intra în posesia sumei de bani”, a explicat Mircea Fechet la acel moment.

Latest news
știri