Poluarea aerului s-a dovedit a fi un factor de risc pentru creșterea tensiunii arteriale în rândul adolescenților cu vârste între 11 și 16 ani, conform Raportul de Gardă.
Un studiu realizat de King’s College London a arătat o asociere între expunerea pe termen lung la particule poluante PM2.5 și creșterea tensiunii arteriale. PM2.5 sunt particule mici poluante generate prin arderea combustibililor folosiți în transporturi, industria construcțiilor și a materialelor.
Ca urmare a expunerii la aceste particule, s-a observat o creștere a tensiunii arteriale. Creșterea a apărut la toate grupele de vârste și mai ales în rândul fetelor.
Studiul s-a concentrat pe copiii din 51 de școli londoneze și a urmărit efectele pe termen lung ale poluării. Particulele inhalate pot ajunge în organism și provoca leziuni la nivelul vaselor de sânge și căilor respiratorii. Conform oamenilor de știință, în cazul adolescenților acestea pot cauza complicații pe durata întregii vieți.
Poluarea aerului îi afectează pe adolescenți
Cercetătorii au analizat datele a 3284 adolescenți. Aceștia au făcut parte din grupele 11-13 ani și 14-16 ani, măsurându-le tensiunile sistolice și diastolice.
O creștere cu un μg/m3 a PM2,5 a fost asociată cu mărirea tensiunii arteriale sistolice cu 1,34 mmHg la fete, respectiv 0,57 mmHg la băieți. Efectele poluării aerului erau deja cunoscute la adulți, dar nu au fost dovedite la persoanele tinere.
„Acest studiu reprezintă o oportunitate de a urmări expunerea adolescenților din cartiere defavorizate. Deoarece mai mult de 1 milion de persoane sub 18 ani trăiesc în cartiere în care poluarea aerului este mai mare decât standardele recomandate, este nevoie urgentă de a dobândi prin aceste studii o înțelegere mai profundă a amenințărilor și oportunităților legate de dezvoltarea tinerilor”, a declarat autorul principal al studiului, Prof. Seeromanie Harding de la King’s College London, pentru News Wise.
Cu toate acestea, în cazul dioxidului de nitrogen (NO2), un poluant care în Londra este predominant din cauza mașinilor diesel, s-a observat un efect invers. S-au înregistrat valori ale tensiunii arteriale mai reduse, mai ales la băieți, atunci când concentrația acestuia s-a dublat.
Conform altor studii, NO2 are efecte asupra sistemului respirator, dar scade tensiunea arterială. Acest lucru se face prin creșterea concentrației de nitrat (NO2-) în sânge.
În plus, conform studiului, tinerii din grupurile etnice minoritare sunt mai expuși poluanților. Totuși, nu există variații ale gradului de afectare în funcție de etnie sau statut economic.