16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai, 2024

Chiar dacă etichetele spun că anumite șervețele umede sunt dizolvabile în apă, aceste produse NU trebuie să ajungă în vasul de toaletă

Doar în Marea Britanie, peste 2 miliarde de astfel de produse ajung, anual, în sistemul de canalizare

Industria apei din Marea Britanie a decis să renunțe la eticheta ”Fine to Flush” pentru anumite șervețele umede, scrie publicație Sky News.

Este vorba despre șervețelele umede care nu se dizolvă în apă, în ciuda faptului că etichetele recomandă aruncarea acestora în vasul de toaletă

Acțiunea vine în urma unei decizii menite să reducă confuzia printre consumatori în privința modului corect de eliminare a acestor produse.

Mai mult, s-a constatat că, în ciuda certificării inițiale aplicate unor șervețele, inclusiv celor pentru bebeluși, care se presupunea că se descompun în canalizare, numărul mare de șervețele care ajung anual în sistemul de canalizare – între 2.1 și 2.9 miliarde – a generat probleme ecologice semnificative.

Mai multe studii au arătat că inclusiv șervețelele etichetate cu ”se pot arunca pe toaletă” contribuie la blocarea canalizărilor

Ca urmare a orientărilor primite de la guvern, companiile de apă vor renunța la această schemă de certificare începând cu luna martie, îndemnând consumatorii să arunce șervețelele umede la pubela de gunoi.

Cu toate acestea, preocupările privind impactul asupra mediului persistă, chiar dacă industria susține că etichetarea a încurajat producția de șervețele ecologice.

Decizia se încadrează în eforturile de combatere a poluării cu ape uzate, inclusiv prin propunerea guvernului de a interzice plasticul din șervețele umede.

În timp ce industria susține că șervețelele nu sunt principala cauză a blocării canalizării, grupurile ecologiste insistă asupra importanței eliminării corecte și a investițiilor în infrastructura de canalizare pentru a proteja mediul acvatic.

spot_img
Latest news
știri