19.1 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

Zeci de turişti, amendaţi după ce au intrat cu vehicule cu motor în păduri

Turiștii din Brașov au încălcat Legea protecţiei fondului cinegetic

Zeci de turiști au fost amendați de jandarmii brașoveni, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au intrat cu vehicule de teren, ATV-uri sau motociclete în zone protejate, la munte.

Numeroşi turişti continuă să ignore legislaţia care interzice accesul cu vehicule motorizate în arii protejate

Potrivit News.ro, la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii montani din Braşov au depistat 22 de astfel de persoane în zone din apropierea localităţilor Zărneşti, Poiana Braşov, Bran, Moieciu şi Poiana Mărului.

Jandarmii au transmis că mai multe acţiuni de control în zonele protejate vor fi derulate şi în perioada următoare.

Scopul este descurajarea şi stoparea a acestor activităţi care au un impact negativ asupra florei şi a faunei.

Greenpeace România: ”Turele cu motociclete enduro, ATV-uri, Buggy-uri, mașini 4×4 și alte mijloace motorizate în pajiștile, râurile, pădurile și munții noștri nu sunt și nu trebuie considerate turism”

Membrii Greenpeace România au atras atenția în nenumărate rânduri asupra impactului negativ pe care mijloace motorizate îl au asupra naturii.

Sport, poate, dar e profund disonant să pretinzi că faci turism din dragoste de natură poluând fonic și cu noxe, distrugând covorul vegetal și solul fertil, provocând eroziuni care cicatrizează peisajul, distrugând tihna animalelor și a turiștilor nemotorizați. E ca și cum ai spune – mi-a fost dat să o aud de multe ori – că vânătorii omoară animale din prea multa dragoste ce le-o poartă și că masacrarea pădurilor este de fapt un act de tandrețe și grijă”, a precizat Greenpeace România.

Latest news
știri