19.3 C
București
joi, 16 mai, 2024

Mii de peşti, de toate mărimile şi din mai multe specii, au murit într-un lac din Cluj

Primăria este la curent cu dezastrul ecologic. Cu toate acestea, a autorizat construirea de blocuri şi chiar a unui mall foarte aproape de lac

Organizaţia pentru Protecţia Mediului şi Combaterea Braconajului (OPMCB) din Cluj consideră evenimentul produs săptămâna trecută ca fiind unul natural.

Potrivit organizației, incidentul ar fi fost cauzat de faptul că oxigenul din apă se reduce din cauza căldurii.

Prin urmare, algele se înmulţesc foarte mult, fenomene care se suprapun peste faptul că lipseşte aportul de apă proaspătă şi oxigenată în lac.

Organizația din Cluj acuză Primăria că a permis construirea de blocuri şi a unui mall foarte aproape de lac

Reprezentanţii organizaţiei susţin că administraţia locală cunoaşte fenomenul şi că există soluţii şi acuză Primăria de faptul că, de-a lungul timpului, a permis construirea de blocuri şi chiar a unui mall foarte aproape de lac.

Conform Organizaţiei pentru Protecţia Mediului şi Combaterea Braconajului (OPMCB), mii de peşti, de toate mărimile şi din mai multe specii, au murit săptămâna trecută pe Lacul 1, din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca.

Organizaţia pentru Protecţia Mediului şi Combaterea Braconajului (OPMCB) a propus mai multe soluții

OPMCB susţine, într-o postare pe Facebook, că ”în fiecare an, cel puţin o dată, se întâmplă acest lucru, se cunoaşte la toate nivelurile”, reprezentanţii organizaţiei arătând că blocurile pe care Primăria a permis să fie ridicate şi mallul ”au secat izvoarele care se aflau în zonă”.

Membrii acestui ONG spun că există soluţii, respectiv deblocarea canalului care ”ar aduce apă proaspătă şi permiterea circulaţiei între lacuri”.

Alte soluţii avansate sunt limitarea construcţiilor şi a proiectelor imobiliare şi declararea drept zonă naturală urbană protejată a acelui cartier.

spot_img
Latest news
știri