-2.2 C
București
joi, 20 februarie, 2025

Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima a început demontarea rezervoarelor de apă tratată

Operatorul centralei nucleare avariate a început demontarea rezervoarelor de apă tratată pentru a face loc depozitării deșeurilor radioactive, un proces care va dura până în 2026

Operatorul Centralei Nucleare avariate de la Fukushima, afectată de un tsunami devastator în 2011, a anunțat demararea demontării rezervoarelor de apă tratată, relatează AFP, citat de Radio Eco Natura.

Fukushima: Demontarea rezervoarelor de apă tratată, pas esențial pentru gestionarea deșeurilor radioactive

Această etapă este crucială pentru eliberarea spațiului necesar depozitării deșeurilor nucleare și pentru progresul în procesul de dezafectare a centralei.

TEPCO intenționează ca, după eliminarea rezervoarelor, să construiască facilități de stocare pentru aproximativ 880 de tone de deșeuri radioactive extrem de periculoase, ce vor fi extrase din reactoarele avariate.

Operațiunea de retragere completă a rezervoarelor este programată să se încheie până în martie 2026.

Cutremurul cu magnitudinea 9.0 a avariat centrala în anul 2011

După un tsunami uriaş, cauzat de un cutremur de magnitudinea 9.0 care a lovit centrala la 11 martie 2011, TEPCO a conservat în instalaţie aproximativ 1.3 milioane de tone de apă contaminată – de ploaie, subterană şi de mare – şi apa necesară răcirii reactoarelor.

Demontarea rezervoarelor a devenit posibilă după începerea aruncării acestor ape în Oceanul Pacific, în august 2023, mai punctează susrsa citată.

Japonia şi Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) dau asigurări că această apă nu dăunează mediului.

Proiectul global de defiinţare a centralei urmează să dureze mai multe zeci de ani.

Latest news
știri