Pe locul unde apa acoperea zeci de kilometri pătrați au rămas noroi, pământ crăpat și câteva ochiuri de apă. Lacul Koroneia nu s-a retras cu câțiva metri de la mal. A pierdut mai mult de nouă zecimi din suprafața pe care o avea cu un deceniu în urmă.
Imaginile satelitare arată că lacul din nordul Greciei s-a redus de la 34,4 km² în 2016 la 2,7 km² în 2026. Diferența este de 31,7 km². Koroneia a pierdut astfel peste 90% din suprafață în numai zece ani.
Reuters a documentat dispariția accelerată a lacului Koroneia și combinația de presiuni din spatele ei: mai puține precipitații, temperaturi mai mari și extragerea apei pentru irigații.
Întrebarea esențială este dacă asistăm la un dezastru provocat de climă sau de consumul uman de apă. Datele indică ambele mecanisme. Ele se amplifică reciproc.
Lacul Koroneia a coborât de la 34,4 la 2,7 km²
Koroneia a fost al cincilea lac ca mărime din Grecia și un habitat important pentru păsările migratoare. Comunitățile locale îl foloseau și pentru activități economice și turistice.
Astăzi, apa acoperă numai o fracțiune din întinderea observată în 2016.
O pierdere de asemenea dimensiune schimbă complet funcționarea unei zone umede. Scade volumul de habitat acvatic, crește concentrația unor substanțe și se modifică temperatura apei. Zonele puțin adânci se încălzesc și se evaporă mai repede.
Retragerea malului poate expune și sedimente care au acumulat în timp nutrienți sau poluanți.
Regiunea primește cu 150 mm mai puțină ploaie
Precipitațiile anuale din regiune au coborât la aproximativ 400 mm. Nivelul este cu 150 mm mai mic decât cel caracteristic deceniilor anterioare.
În paralel, temperaturile mai ridicate adaugă între 100 și 150 mm de evaporare anuală.
Această combinație lovește lacul din două direcții. Intră mai puțină apă, iar din suprafața rămasă se pierde mai mult prin evaporare.
Seceta climatică devine astfel secetă hidrologică. O perioadă fără ploaie nu mai afectează numai culturile. Modifică lacurile, râurile și rezervele subterane care trebuie să susțină următorul sezon.
Deșertificarea și vulnerabilitatea crescândă a Europei la secetă arată că sudul continentului nu mai poate trata asemenea episoade drept excepții rare.
Irigațiile continuă să scoată apă dintr-un lac care dispare
Fermierii din zonă depind de apă pentru culturi. Când precipitațiile scad, nevoia de irigații crește. Exact atunci scade și resursa disponibilă.
Extracțiile din lac și din sistemul hidrologic asociat accelerează astfel problema creată de climă.
Conflictul este structural. Agricultura are nevoie de mai multă apă în anii fierbinți, dar ecosistemul are mai puțină apă de oferit.
Grecia fusese deja vizată în 2013 de o hotărâre europeană legată de protejarea lacului față de supraexploatare și poluare. Autoritățile afirmă acum că monitorizarea irigațiilor a fost îmbunătățită.
Zece ani de imagini satelitare arată însă rezultatul fizic: suprafața apei a continuat să se prăbușească.
Koroneia este o avertizare pentru sud-estul Europei
Cazul Greciei nu poate fi transferat automat asupra fiecărui lac din România. Clima, geologia, alimentarea cu apă și utilizările sunt diferite.
Mecanismul este însă familiar: precipitații mai mici, evaporare mai mare și competiție pentru aceeași apă între agricultură, comunități și natură.
România a văzut în ultimii ani cum seceta reduce nivelurile Dunării, afectează fermele piscicole și golește solul de apă. Koroneia arată ce se poate întâmpla când dezechilibrul devine persistent, nu sezonier.
Un lac nu dispare într-o singură zi. Se retrage câte puțin, iar fiecare an secetos face noua linie a malului să pară normală.
În Koroneia, comparația cu 2016 distruge această iluzie: acolo unde harta arăta 34,4 km² de apă, au mai rămas 2,7.
