Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, sâmbătă, 15 martie, pompierii din Argeș au fost solicitați să stingă un incendiu puternic.
Incendiul s-a manifestat în cartierul Smei din orașul Costești.
Flăcările au cuprins o casă bătrânească în care locuiau un bărbat și un pui de cățel
Potrivit comunicatului emis de IGSU, flăcările violente cuprinseseră o casă bătrânească în care locuiau un bărbat și prietenul său necuvântător.
”Speriat, proprietarul s-a evacuat rapid, luând cu el micul patruped și lăsându-l într-un loc sigur. Însă, derutat și înfricoșat, acesta s-a întors în locul unde obișnuia să se simtă în siguranță… în casa care acum era în flăcări”, se arată în comunicatul publicat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
La sosirea pompierilor din Argeș focul se manifesta puternic, iar tavanele din două încăperi se prăbușiseră
Printre dărâmături, salvatorii au auzit un “strigăt” disperat. Fără să stea pe gânduri, și-au croit drum prin moloz și l-au găsit pe micuț ghemuit într-un colț.
Cățelul tremura dezorientat, încercând să se ferească de bucățile de tencuială care cădeau în jurul lui.
Salvatorii argeșeni l-au evacuat în siguranță, s-au asigurat că nu este rănit, apoi l-au înmânat stăpânului său.
”Deși urmează o perioadă dificilă pentru cei doi, cel mai important este că amândoi sunt în afara oricărui pericol”, au mai punctat salvatorii.