Poluarea fonică este omniprezentă în orașe, dar rareori luată în serios. Zgomotul provenit din trafic, șantiere, comerț și viața de zi cu zi lasă urme adânci asupra sănătății și calității vieții urbane.
Grupul de Inițiativă Civică deschide dialogul despre poluarea fonică și aduce la aceeași masă specialiști și autorități
Sâmbăta, Grupul de Iniatiativa Civică Parinti de Ciresari- Piata Domenii a inițiat o dezbatere pe subiectul poluării fonice, în cadrul evenimentului ”Orașul care se aude”, scrie Radio Eco Natura.
Discuția condusă de Marinela Panaite, Grupul de Inițiativă Civica Kiseleff, antropolog, i-a avut ca invitați pe specialiștii de la Audionova, pe senatoarea Violeta Alexandru, Ioan Hatmanu, viceprimar Sectorul 1, Bogdan Szabo, consilier general Primăria Municipiului București, Daniel Calarasu, Direcția de Mediu, Poliția Locală Sector 1 și Bogdan Suditu, conferențiar universitar în cadrul Universității din București, președinte al comisiei tehnice de urbanism din cadrul Primăriei Capitalei.
4 milioane de români sunt expuși poluării fonice
Reamintim că, în luna aprilie a anului trecut, platforma InfoClima a atras atenția asupra poluării fonice, arătând că aproape 4 milioane de români au fost expuși la zgomot rutier ridicat ziua și aproape 3 milioane noaptea.
Aproximativ 150.000 de persoane au fost afectate de zgomotul feroviar, iar România s-a situat printre țările europene cu expunere ridicată la zgomot industrial.
Zgomotele provenite din fabrici, șantiere și traficul urban au fost identificate drept factori majori care au deteriorat sănătatea, calitatea somnului și coeziunea socială în orașe.