15 C
București
vineri, 29 martie, 2024

România | Cea mai caldă zi de ianuarie din istorie. Elena Mateescu: Recorduri de temperaturi minime la 116 stații meteorologice din țară

Miercuri, 18 ianuarie 2022, a fost înregistrată cea mai caldă zi de ianuarie din istorie în România, maxima zilei ajungând la 22,4 grade Celsius la Turnu Măgurele, conform Antena 3.

Directorul general al ANM, Elena Mateescu a vorbit despre recordul zilei de 18 ianuarie:

„La Turnu Măgurele, astăzi (18 ianuarie 2023, n.r.) am înregistrat 22.4°C, devenind astfel recordul absolut al lunii ianuarie față de 7 ianuarie 2001, când la Oravița am înregistrat 22.2°C.

De altfel, la foarte multe stații meteorologice, cu siguranță, mai ales în partea de sud, sud-est și est a țării, ziua de astăzi se va consemna ca și un record al celei mai călduroase zile de 18 ianuarie de când se fac măsurători.

Pentru că valorile mai mari de 20°C înregistrate în aceste zone, mai ales în sudul extrem, depășesc recordurile anterioare“, a susținut Elena Mateescu.

La 35 de stații meteorologice din țară s-au depășit recordurile lunare de temperatură.

Cea mai caldă zi de ianuarie din istorie. Recorduri de temperaturi minime la 116 stații meteo

În plus, în dimineața zilei de 18 ianuarie 2022 au fost înregistrate temperaturi minime record la 116 stații meteorologice din țară.

„Și mâine (19 ianuarie 2023, n.r.) va fi o zi caldă, chiar dacă nu vom mai atinge 22°C, cu siguranță valori de 19-20°C vor reprezenta recorduri ale unei zile de 19 ianuarie.

Și în această dimineață trebuie să menționăm, au fost confirmate deja recorduri la 116 stații meteorologice.

S-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 18 ianuarie de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră“, a mai spus Elena Mateescu.

Reamintim că România a înregistrat anul acesta cele mai călduroase zile de 1 și 2 ianuarie din istorie, cu maxime ce au ajuns la 21,3°C.

De asemenea, la începutul lunii ianuarie au fost consemnate temperaturi record în cel puțin 7 state europene.

În unele zone din România, ca urmare a temperaturilor ridicate, pomii fructiferi cu înmugurit la începutul acestui an.

Alte temperaturi record înregistrate în ziua de 18 ianuarie 2023 sunt:

  • 21,8°C la Zimnicea;
  • 21,7°C la Bechet;
  • 20,9°C la Călărași;
  • 20,9°C la Alexandria;
  • 20,8°C la Caracal;
  • 20,6°C la Oltenița;
  • 20,6°C la stația Băneasa din București;
  • 20,6°C la Fetești;
  • 20,3°C la stația Filaret din București;
  • 20,2°C la Roșiorii de Vede;
  • 20°C la Hârșova;
  • 19,8°C la Slatina;
  • 19,6°C la Slobozia;

Totodată, ca urmare a schimbărilor climatice, în timp ce în sudul și estul țării au fost temperaturi record, la munte a fost cod roșu de viscol.

Latest news
știri