2.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Peste 10.000 de copii vor sărbători Ora Pământului prin cântece și activităţi muzicale

Evenimentul va fi celebrat în 77 de localităţi din România şi Republica Moldova

Cu ocazia Orei Pământului care va avea loc sâmbătă, 23 martie, mai mult de 10.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni simultan, în intervalul orar 20.30 – 21.30, în toată ţara, pentru a marca evenimentul prin concerte.

Scopul este acela de a transmite un mesaj de solidaritate şi armonie cu Pământul, scrie Agerpres.

Copiii şi coordonatorii lor vor desfăşura concomitent activităţi muzicale în 77 de localităţi din România şi Republica Moldova

Mai exact, sâmbăta, de la ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinţii şi prietenii lor vor cânta în spaţii publice, parcuri, pieţe sau în faţa instituţiilor din toată ţara pentru sănătatea pământului şi a mediului, precum şi împotriva risipei care afectează planeta.

În Bucureşti, Ora Pământului va fi celebrată de Cantus Mundi printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii.

Peste 400 de copii şi tineri din 16 coruri invită publicul din Capitală să îi susţină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare şi responsabilitate faţă de natură.

Cu ocazia Orei Pământului, WWF România a lansat lansat Banca Orelor pentru Natură

Fondul Mondial pentru Natură din România a transmis că, în fiecare an, la sfârșitul lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour/ Ora Pământului.

Ediția a 18-a va avea loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună și necesită o acțiune colectivă, așa că de Ora Pământului 2024 am lansat Banca Orelor pentru Natură, un instrument interactiv online care invită pe toată lumea, să dedice 60 de minute pentru a face un bine Planetei! Fie că este vorba de o plimbare prin pădure în care te bucuri de aerul proaspăt și de ciripitul păsărilor, fie că plantezi flori sălbatice pentru albine sau că te hotărăști să cauți alternative ecologice pentru produsele din casă, există o multitudine de opțiuni din care poți alege”, se arată în comunicatul WWF România.

spot_img
Latest news
știri