România colectează oficial deșeuri de echipamente electrice și electronice — DEEE — în procent de aproximativ 45% din ținta impusă de Directiva europeană 2012/19/UE. Pe hârtie, sistemul funcționează: există puncte de colectare în hypermarketuri, campanii periodice organizate de producători și importatori, raportări anuale transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. În realitate, traseul unui telefon vechi, al unui frigider sau al unui laptop scos din uz devine, după predare, aproape imposibil de urmărit.
Și tocmai acolo, în zona de opacitate, se întâmplă lucrurile importante.
Ce spune legea, ce face piața
Directiva 2012/19/UE obligă statele membre să asigure colectarea, transportul și reciclarea DEEE prin operatori autorizați, cu trasabilitate completă până la instalația finală de tratare. În România, autorizarea operatorilor de colectare este emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, iar raportările sunt gestionate prin sistemul Eco-Rom Ambalaje și organizațiile de transfer de responsabilitate — OTR-uri — precum Ecotic, ElectroRec sau RoRec.
Problema începe după primul transport. Verificările Gărzii de Mediu au identificat în mod repetat discrepanțe între cantitățile declarate ca predate către instalații de reciclare și capacitățile reale ale acestor instalații. România nu dispune de suficiente instalații de tratare autorizate pentru toate categoriile de DEEE. Prin urmare, o parte din flux este exportată — legal — către instalații din Germania, Belgia sau Polonia. O altă parte, imposibil de cuantificat oficial, dispare în circuitul informal.
Circuitul informal: profitabil și invizibil
Deșeurile electrice conțin metale valoroase — aur, argint, cupru, paladiu, litiu. Un tonă de plăci de circuit integrat conține de 40 până la 800 de ori mai mult aur decât o tonă de minereu aurifer, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. Această valoare face ca DEEE să fie una dintre cele mai profitabile categorii de deșeuri pentru operatorii informali.
În România, rețele de colectori neautorizați operează în special în mediul rural și în orașele mici, achiziționând direct de la populație echipamente uzate la prețuri simbolice. Echipamentele sunt demontate manual, fără echipamente de protecție, în condiții care expun lucrătorii la mercur, plumb, cadmiu și bifenili policlorurați. Componentele valoroase sunt extrase și vândute ca materie primă secundară. Restul — carcasele, condensatoarele, bateriile — ajunge în depozite ilegale sau este ars.
Garda de Mediu a destructurat mai multe astfel de rețele în județele Ilfov, Prahova și Dolj în perioada 2022–2024, fără ca acest lucru să fi redus vizibil amploarea fenomenului. Amenzile aplicate sunt, în majoritatea cazurilor, sub pragul de rentabilitate al operațiunii ilegale.
Ce nu raportează nimeni
Organizațiile de transfer de responsabilitate colectează taxe de la producători și importatori pentru finanțarea sistemului de colectare și reciclare. Bugetele acestor organizații nu sunt publice în detaliu. Rapoartele anuale transmise ANPM conțin date agregate, fără defalcare pe operatori, trasee sau instalații finale. Un jurnalist sau un cetățean care încearcă să verifice unde a ajuns frigiderul predat la hypermarket nu are niciun instrument legal prin care să obțină această informație.
Totodată, România nu a implementat un sistem electronic de trasabilitate a DEEE — o cerință recomandată de Comisia Europeană încă din 2017. Bulgaria, Ungaria și Cehia au sisteme operaționale. România are un grup de lucru.
Metalele rare se duc, toxicele rămân
Consecința practică a acestui sistem poros este dublă. Pe de o parte, România pierde anual resurse valoroase — metale rare și materiale recuperabile — care ar putea alimenta o industrie locală de reciclare. Pe de altă parte, toxicele din echipamentele tratate informal contaminează solul și apa din comunitățile unde operează colectorii neautorizați.
Mercurul din becurile fluorescente, plumbul din ecranele CRT și cadmiul din bateriile Ni-Cd nu dispar prin ignorare. Se acumulează. Iar costul remedierii — dacă va veni vreodată — va fi suportat, ca de obicei, din bani publici.
