20 C
București
duminică, 8 septembrie, 2024

Furtuna solară care a generat aurore boreale în România a fost atât de puternică încât a afectat chiar și fundul oceanelor. Specialiștii au crezut că a fost cutremur

Furtuna solară care a cauzat aurore boreale în România în prima parte a lunii mai a fost atât de intensă încât efectele ei s-au simțit până pe fundul oceanelor, potrivit Science Alert.

Aceste efecte au fost măsurate de compasurile magnetice ale Ocean Networks Canada (ONC). Acestea monitorizează oceanul în largul coastelor canadiene. Ele au înregistrat o distorsiune majoră a câmpului magnetic al Pământului, în timpul furtunii geomagnetice.

Noua descoperire nu face decât să confirme impactul uriaș pe care furtunile solare l-au avut asupra Terrei. De asemenea, aceasta reprezintă o premieră pentru lumea științifică. Cercetătorii vor ști acum la ce să se uite când vor avea loc evenimente similare.

În al doilea rând, datele pot ajuta oamenii de știință să înțeleagă exact cum este afectat Pământul atunci când este lovit de ejecțiile de masă coronală solară (CME).

„Următorii doi ani vor fi vârful ciclului solar de 11 ani. După un deceniu de relativă inactivitate. Aurore precum cele din weekendul trecut vor deveni tot mai frecvente în următorii doi ani”, a spus fizicianul Justin Albert de la Universitatea Victoria din Canada.

Furtuna solară a provocat petrurbări majore pe Pământ

Furtuna solară apare atunci când o erupție de la suprafața Soarelui ejectează miliarde de tone de material în Sistemul Solar.

Uneori, aceste ejecții de masă coronală, sau CME, ajung pe Pământ. Particulele se lovesc de câmpul nostru magnetic. Dacă furtuna este puternică, unele dintre ele ajung până în atmosfera terestru. Acolo, interacțiunile cu alte particule provoacă aurore strălucitoare.

Interacțiunile generează curenți electrici care pot provoca supratensiuni. Acestea pot perturba fluctuațiile și întreruperile rețelei electrice. Ele mai pot provoca întreruperi ale navigației, comunicațiilor și undelor radio. Avioanele și sateliții au, de asemenea, de suferit de pe urma furtunilor geomagnetice.

ONC are observatoare submarine în largul coastelor de est și de vest ale Canadei, la adâncimi de până la 2,7 kilometri. Busolele sunt utilizate în principal pentru a ajuta la orientarea Profilelor de curent Doppler acustic (ADCP) ale observatoarelor, care monitorizează modificările curenților oceanici. Datele lor trebuie verificate zilnic pentru a asigura controlul calității.

Specialistul în date ONC Alex Slonimer a observat pentru prima dată ceva ciudat în datele busolei în martie. La fel ca în această lună, și atunci am avut de-a face cu furtuni geomagnetice puternice.

Inițial „m-am gândit dacă a fost un potențial cutremur. Nu avea prea mult sens, deoarece modificările datelor durau prea mult timp și în același timp în diferite locații”, a zis Slonimer. „Apoi, m-am gândit dacă a fost o erupție solară, deoarece soarele a fost activ recent”, a continuat el.

La activitatea solară puternică din jurul datei de 10 mai, perturbațiile au apărut din nou. Efectul cel mai pronunțat a fost pe o busolă la 25 de metri sub nivelul mării, în largul coastei insulei Vancouver, în Pasajul Folger. Acolo, acul s-a înclinat până la +30 și -30 de grade.

spot_img
Latest news
știri