Un studiu publicat în martie 2026 în Communications Earth & Environment — revista Nature dedicată mediului și climei — vine cu un calcul care schimbă felul în care privim reintroducerea castorului european în habitatele naturale. Nu mai e o chestiune strict de biodiversitate. E o chestiune de economie climatică.
Cercetători de la University of Birmingham, Wageningen University și University of Bern, în colaborare cu parteneri internaționali, au realizat pentru prima dată un buget complet de carbon al unui peisaj modelat de castori. Zona de studiu: un coridor fluvial din nordul Elveției, activ de peste un deceniu. Datele au combinat hidrologie de înaltă rezoluție, analize chimice, probe de sediment, monitorizarea gazelor cu efect de seră și modelare pe termen lung.
Rezultatul central: în 13 ani de activitate, zona umedă creată de castori a acumulat aproximativ 1.194 de tone de carbon. Echivalentul a 10,1 tone de CO₂ per hectar pe an. De până la zece ori mai mult decât sistemele similare fără castori.
Cum funcționează mecanismul
Castorul nu plantează arbori și nu instalează panouri solare. El construiește baraje. Aparent simplu. Consecințele sunt sistemice.
Barajele de castori încetinesc curgerea apei. Apa se lărgește, inundă marginile cursului fluvial, creează zone umede. Acestea modifică traseele apelor subterane, captează sedimentele transportate de curent și rețin cantități mari de material organic și anorganic — inclusiv carbon dizolvat. Carbonul inorganic dizolvat e captat și reținut sub nivelul suprafeței, prin căi subterane, unde nu mai poate reintra în atmosferă ca CO₂.
Datele din studiu arată că zona umedă a funcționat ca un sink net de carbon de 98,3 ± 33,4 tone pe an, condus în principal de retenția carbonului inorganic dizolvat prin căile subterane. Au existat variații sezoniere: vara, când nivelul apei scade și mai multă suprafață de sediment e expusă, emisiile de CO₂ au depășit temporar retenția, transformând sistemul pe termen scurt într-o sursă. Pe ciclul anual complet, retenția a prevalat net.
Un detaliu surprinzător: emisiile de metan — principala îngrijorare în ecosistemele de zone umede, dat că metanul e un gaz cu efect de seră de circa 80 de ori mai puternic decât CO₂ pe termen scurt — au fost neglijabile. Sub 0,1% din bugetul total de carbon.
Scalarea la nivel național
Cercetătorii au extrapolat rezultatele la nivelul Elveției. Dacă castorul ar recoloniza toate zonele de luncă adecvate din țară, zonele umede rezultate ar putea compensa 1,2-1,8% din emisiile anuale de carbon ale Elveției. Fără intervenție umană directă. Fără costuri operaționale. Pur și simplu lăsând animalul să facă ceea ce face natural.
Cercetătorii avertizează că extrapolarile au limite: studiul acoperă o singură locație, iar stocarea carbonului variază în funcție de climă, geologie, vegetație și spațiul disponibil. Dar semnalul e suficient de puternic pentru a justifica o schimbare de paradigmă în politica de rewilding european.
Castorul european în România
Castorul european (Castor fiber) a fost eliminat din fauna României în sec. XIX-XX prin vânătoare excesivă. Reintroducerea lui a început timid — primele exemplare au fost readuse pe râul Olt în 1998, urmate de populații pe Mureș și câteva alte cursuri de apă. Populațiile sunt mici și fragmentate, iar statutul lor legal și interacțiunile cu proprietarii de terenuri riverane rămân o sursă de tensiune nerezolvată.
Studiul elvețian sugerează că această tensiune are și o dimensiune economică neexploatată. Delta Dunării și luncile inundabile ale râurilor mari din România — Siret, Prut, Olt — reprezintă habitate potențial adecvate pentru expansiunea populațiilor de castori. Beneficiile în termeni de stocare de carbon ar putea fi cuantificate și folosite ca argument în dialogul cu comunitățile locale și cu autoritățile de mediu.
„Lucrând cu procesele naturale de la bun început nu e doar ecologic înțelept — e și economic rațional”, a declarat Lukas Hallberg, autorul principal al studiului. Un principiu care ar putea fi aplicat și în politica de mediu românească, dacă ar exista voința instituțională de a-l testa.
