„Ciuperca cu capac de moarte”(Amanita phalloides) este răspunzătoare pentru mai mult de 90% dintre morțile cauzate de consumul de ciuperci otrăvitoare, la nivel mondial, conform publicației Science Alert. Originară din Europa, ciuperca a invadat, cu o viteză fulminantă, Statele Unite ale Americii. Răspândirea ei fără egal ar putea fi datorată alegerii ei de a se reproducerea asexuată la scară largă. În mod strategic, aceasta se clonează, practic, de una singură, au descoperit Cercetătorii Universității Wisconsin–Madison .
Amanita phalloides este cunoscută popular și sub numele de „Ciuperca capul morții” sau „Buretele viperei”. O specie invazivă de ciupercă, cantitățile sale fatale de amatoxină o fac responsabilă pentru peste 90% din morțile cauzate de intoxicarea cu ciuperci la nivel mondial. Originară din Europa, felul în care a ajuns să colonizeze fiecare continent, mai puțin Antarctica, rămâne un mister.
Studiul publicat pe serverul biorXiv, a descoperit și ce duce la răspândirea accelerată a acestei ciuperci. în California, versiunea locală a buretelui viperei a ales să se fertilizeze singură. Producând copii perfecte ale ei înșiși, ea ocolește nevoia de a se reproduce sexuat înainte de a-și răspândi porii către regiuni necucerite. Strategiile sale diverse de reproducere îi facilitează răspândirea rapidă. Se creionează, așadar, existența unei similarități profunde între invaziile plantelor, animalelor și ciupercilor, au scris cercetătorii.
În cazul ciupercii otrăvitoare, aparențele înșeală
Aspectul capacelor de moarte nu le dă de gol, el fiind extrem de atrăgător. Culorile lor variază de la galben-verde pal, la tonuri de măslin, și de un maro măslin. Tulpina lor bulboasă este înconjurată de o manșetă albă. Pielea pălăriei groasă de fibre este ușor de îndepărtat, conform Toadstool © zoestar – Fotolia.com. Carnea este albă, cu un gust plăcut, gust de ridichi puţin dulceag şi fără miros, spune Plantpedia, care aduagă că, în tinereţe, se poate confunda cu ciuperca de bălegar. Astfel, simptomele apărute după ce începe să își facă efectul letal, între 6-72 de ore de la consumul ei, tind să fie o surpriza pentru consumator.
Primele simptome provocate de amanitină sunt de natură gastrointestinală. Persoanele afectate prezintă greață severă, diaree și vărsături violente. Acestea apar de obicei la numai 8 – 12 ore de la consum, rareori abia după 24 – 36 de ore. În toate cazurile, este prea târziu pentru a mai interveni în mod eficient, de exemplu, prin pomparea stomacului. Aceste simptome dispar la interval de două-trei zile. Ele fac loc, la aproximativ cinci zile după ingerare, celor prezentate de o insuficiență hepatică completă (coma hepaticum). Pacienții dezvoltă și insuficiență renală, urmată de deteriorarea pancreasului și a inimii, conform micologului italian Bruno Cetto.
Doza letală de amanitină la om este de 0,1 miligrame pe kilogram de greutate corporală, pentru o persoană de 70 kilograme, adică aproximativ 7 miligrame. Această cantitate este conținută în mai puțin de 35 de grame de ciuperci proaspete. Un organism ajuns la maturitate poate cântării 50 de grame sau mai mult, prin urmare, un singur exemplar consumat va produce o otrăvire mortală, conform unui studiu publicat in Journal of Chromatography B – Analytical Technologies in the Biomedical and Life Sciences.
Răspândire fulminantă în Statele Unite ale Americii
Ciuperca a fost introdusă în America de Nord de amatorii de arbori, cred oamenii de știință. Sporii fungici ai A.phalloides au fost, astfel, transportați peste ocean o dată cu răsaduri de copaci.
In Europa, A. phalloides crește îngropandu-se in radacinile stejarilor europeni (Quercus robur) pentru a forma o relație simbiotică cunoscută sub numele de ectomicoriză. Ea își extrage zaharurile esențiale din rădăcinile copacilor. În schimb, ea îi ajută să găsească apă și nutrienți, și să intercepteze semnale chimice de la copacii din jur.
În 1938, ciuperca a fost descoperită crescând din rădăcinile unui stejar ornamental (Q. suber) la hotelul Del Monte din Monterey, California.
De acolo, ciuperca s-a mutat la stejarul viu de coastă (Q. agrifolia), apoi la pinul nativ al Californiei. Mai departe, ea s-a răspândit și la fag, castan, mesteacăn, molid, carpen și alun. Nu a durat mult pînă cînd ciuperca a putut fi găsită peste tot în zona Golfului California. În scurt timp, ea a devenit mai abundentă decât fusese în locul său de baștină, Europa.
Reproducerea asexuată la ciuperca otrăvitoare invadatoare, folosită strategic
Pana acum, a fost neclar cum a reușit o asemenea realizare. În Europa, secvențierea ADN-ului a arătat că buretele viperei se înmulțește sexuat. Conform noului studiu, însă, secvențele de DNA găsite în multe dintre ciupercile „cu cap de moarte” Californiene conțin același material genetic, și că au capacitatea de a se reproduce asexuat timp de până la 30 de ani.
Reproducerea asexuată nu este un lucru nou când vine vorba de ciuperci. Folosirea ei în mod strategic îi fascinează, însă, pe cercetători. Concluzia trasă de ei este că, într-un mediu nou, ciuperca recurge la reproducerea asexuată pentru a câștiga teren. După ce i-a reușit colonizarea zonei, ea se întoarce la reproducerea sexuată . „Unii dintre descendenții acestor ciuperci se împerechează, alții nu. Astfel, ciclul se repetă,” explică ei.
Acum că această capacitate de clonare a fost descoperită, cercetătorii au noi întrebări despre ciuperca invadatoare. Nici un semn al unei reproduceri asexuate nu a fost descoperit în mostre colectate în New Jersey și New York. Asta ar putea indica faptul că ea este folosită doar în anumite circumstanțe și medii.
Nu se știe încă dacă strategia de a recurge la autofertilizare este limitată la buretele veninos, sau este folosită la toate ciupercile invadatoare. Cercetătorii încurajează dezvoltarea unor studii viitoare, care să aducă lumină asupra acestui lucru. Alte metode ciudate de reproducere folosite de către ciuperci necesită, și ele, mai multă cercetare.
