TikTok urmează să înceapă să elimine videoclipurile care neagă existența schimbărilor climatice, arată Sky News.
Populara aplicație video în formă scurtă a spus că își actualizează politica de dezinformare
Aceasta va viza orice conținut care „subminează consensul științific bine stabilit” despre încălzirea globală. Orice clipuri care conțin informații greșite despre criza climatică vor fi eliminate, și ele.
Compania introduce, de asemenea, noi funcții de căutare. Acestea vor direcționa pe oricine caută conținut climatic către „informații autorizate”, obținute în parteneriat cu ONU.
Abordarea este similară cu cea adoptată de YouTube. Acesta promovează link-uri către paginile web ale ONU despre schimbările climatice, atunci când oamenii caută videoclipuri relevante.
Schimbările vor ajuta la „împuternicirea unor discuții precise despre climă” și la „reducerea dezinformării dăunătoare”, au spus reprezentanții companiei.
Varianta updatată a Tik-tok va fi lansată înainte de Ziua Pământului, de sâmbătă
Evenimentul global anual marchează importanța dedicării timpului, resurselor și energiei pentru rezolvarea crizei climatice.
Guvernele lumii au pus presiune asupra TikTok, în ultimii ani, din cauza preocupărilor legate de confidențialitate și siguranță
Acestea au izvorât din faptul ca aceasta are proprietari chinezi. TikTok a adoptat o atitudine mai fermă față de de conținutul dăunător, în ultimul an.
Sky News a întreprins o investigație asupra prevalenței influenței controversatului Andrew Tate pe platformele de socializare. Reporterii săi au constatat că TikTok pare să fii luat un număr de măsuri pentru a proteja copiii de astfel de videoclipuri.
TikTok a mai spus că va elimina conținutul care are ca subiect tulburările alimentare. Asta, după ce cercetările au descoperit că vizionările unor astfel de videoclipuri sunt în creștere.
În ciuda încercărilor repetate de a-și îmbunătăți reputația printre sceptici, compania se confruntă în continuare cu perspectiva unei interdicții absolute în SUA. Politicienii americani susțin că platforma este folosită pentru a promova dezinformarea și propaganda pro-China.
Și în Marea Britanie, compania a fost recent amendată cu aproape 13 milioane de lire sterline pentru utilizarea abuzivă a datelor copiilor.
Aplicația a fost, de asemenea, interzisă de pe telefoanele de serviciu ale personalului guvernamental din Marea Britanie, SUA, UE, Canada și alte țări.