Uleiul de măsline a ajuns să fie mai bine păzit decât cele mai scumpe sticle de alcool, transmite Economica.net.
Din cauza lipsei de precipitații, prețul uleiului de măsline a crescut cu 150%
După o creștere de 150% a prețurilor uleiului de măsline în ultimii doi ani, provocată de seceta care a afectat culturile, sticlele de un litru de ulei extravirgin ating acum 14.5 euro în unele magazine și aproximativ opt euro în altele.
Pe fondul acestei situații, bande organizate de infractori fură uleiul pentru a-l vinde.
Hoții se comportă din ce în ce mai agresiv, iar mulți angajați preferă să demisioneze
Acest fapt a determinat magazinele să recurgă la metode precum blocarea cu lacăt a sticlelor, care s-a dovedit, până acum, folositoare, potrivit declarațiilor directorului general al lanțului de supermarketuri Tu Super.
Hoții profită de numărul mic de angajați și se comportă agresiv, ceea ce provoacă și o criză a forței de muncă în domeniu, deoarece mulți își dau demisia, fiind speriați.
Exact ca în cazul produselor scumpe sau luxoase, etichetele de securitate sunt îndepărtate doar de către personalul din magazine
STC, o companie spaniolă care furnizează soluții antifurt pentru comercianții cu amănuntul, a înregistrat în această vară o creștere de 12 ori a comenzilor din partea supermarketurilor pentru dispozitive de protecție a sticlelor de ulei de măsline.
În unele supermarketuri din Madrid, sticlele de un litru de ulei de măsline sunt prevăzute acum cu etichete de securitate care trebuie să fie îndepărtate de către personal.