7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Începe sesiunea de validare a instalatorilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Anunțul a fost făcut de Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă o sesiune de validare a instalatorilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Înscrierea instalatorilor în program şi transmiterea documentelor în vederea validării se fac prin intermediul aplicaţiei, pusă la dispoziţia acestora pe pagina de internet a AFM – www.afm.ro.

Instalatorii interesați se vor putea înscrie în aplicaţie începând cu ziua de miercuri, 22 noiembrie, ora 10:00

Deschidem o nouă sesiune de înscriere pentru instalatorii care doresc să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice şi care îndeplinesc condiţiile din ghidul de finanţare. Instalatorii se vor înscrie în aplicaţie începând de miercuri, 22 noiembrie 2023, ora 10:00, şi apoi, cei aprobaţi, vor încheia contracte de participare cu AFM, vor depune garanţia de participare şi vor putea să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice persoanelor fizice care îi vor selecta”, a precizat preşedintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicatul de presă.

Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, conţinutul dosarului de validare şi alte informaţii privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanţare aferent sesiunii 2023, disponibil pe site-ul instituției.

Mircea Fechet: ”Există un interes crescut pentru programul Casa Verde Fotovoltaice”

La începutul lunii septembrie, au fost publicate listele cu instalatorii validați în cadrul acestui program.

La acel moment, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că există un interes crescut pentru Casa Verde Fotovoltaice.

Potrivit declarațiilor oferite de Mircea Fechet, peste 7.700 de dosare ale persoanelor înscrise în program au fost atribuite instalatorilor, în doar 4 ore de la publicarea listelor cu instalatorii validați.

spot_img
Latest news
știri