15.2 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Orașul Pitești va beneficia de 116 insule ecologice digitalizate

Suma alocată este de peste 3 milioane de euro

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești și prim-vicepreședinte PSD Argeș, a anunțat că Municipiul Pitești a obținut contractul de peste 3 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru construirea a 116 insule ecologice digitalizate.

Potrivit anunțului publicat ieri, 21 martie, prin implementarea proiectului ”Colectare selectivă a deșeurilor”, piteștenii vor rezolva problema deșeurilor prin instalarea de pubele ce includ diferite tipuri de soluții inteligente, acțiuni care sprijină obiectivele ecologice din planul de redresare al UE.

Valoarea contractului de finanțare semnat este de Primăria Pitești 16.532.274,9 lei, TVA inclus

Edilul a reamintit că anul trecut doar 13.09% din cantitatea totală de deșeuri municipale se colecta separat.

Într-un anunț publicat pe contul de socializare, primarul municipiului Pitești a precizat că a semnat contractul în cursul zilei de ieri.

Este vorba despre un amplu proiect care beneficiază de susținerea Ministerului Mediului din România și este finanțat cu ajutorul fondurilor provenite din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Piteștiul va face colectare selectivă pentru următoarele fluxuri de deșeuri: hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, biodegradabile și reziduale, prin 96 de insule supraterane (Tip 2) și 20 de insule subterane (Tip 3) compuse din câte 5 containere individuale”, a transmis Cristian Gentea.

Insulele ecologice digitalizate vor ajuta la colectarea inteligentă a deșeurilor

În data de 13 februarie 2023, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat aprobarea a 167 de cereri de finanțare, din cele 169 depuse în cadrul apelului de proiecte pentru construirea insulelor ecologice digitalizate prevăzute în Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) 2020-2026. Acestea vor deservi un număr total de peste 1.6 milioane de locuințe.

Latest news
știri