7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Senatul a adoptat noi măsuri pentru protecţia și sprijinul victimelor violenţei domestice

Doar în 2023, peste 108.000 de persoane au fost victime ale violenţei domestice

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea legii privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Raportările Poliţiei Române indică o creştere alarmantă a violenţei domestice în primele trei luni ale anului 2024

Potrivit polițiștilor, au fost peste 28.000 de cazuri confirmate, reflectând o realitate sumbră şi o presiune crescândă pentru acţiuni mai hotărâte şi sistematice, arată comunicatul de presa a inițiatorilor acestei modificari legislative.

Această situaţie gravă se adaugă la cele peste 108.000 de intervenţii din 2023, scrie News.ro.

Mai îngrijorător este că multe incidente rămân ascunse, neavând parte de atenţia necesară, întrucât violenţa împotriva femeilor continuă să fie un subiect despre care nu se discută suficient în societatea românească.

Noua legislaţie propune măsuri de informare, în special pentru facilitarea accesului la sprijin pentru victime şi intensificarea campaniilor de conştientizare, pentru a aduce schimbări semnificative în combaterea acestui flagel.

Numărul de urgenţă pentru victimele violenţei domestice va fi afișat în toate unităţile sanitare şi de învăţământ din ţară, precum şi în staţiile şi mijloacele de transport în comun

Printre principalele schimbări introduse de proiect se numără obligaţia afişării numărului de urgenţă pentru victimele violenţei domestice, 0800.500.333, în toate unităţile sanitare şi de învăţământ din ţară, precum şi în staţiile şi mijloacele de transport în comun.

De asemenea, proiectul impune ministerelor implicate să colaboreze pentru elaborarea şi difuzarea anuală a materialelor informative privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Noua legislaţie introduce măsuri suplimentare pentru a sprijini victimele, inclusiv facilitarea accesului la asistenţă şi campanii de conştientizare intensificate, mai transmite sursa citată.

Implementarea cu succes a acestor măsuri va contribui la reducerea semnificativă a violenţei domestice în România, susţin iniţiatorii acestui demers.

spot_img
Latest news
știri