Termenul era 10 februarie 2025. La peste un an distanță, cel puțin 53 de state semnatare ale Acordului de la Paris nu și-au depus încă Contribuțiile Naționale Determinate — planurile climatice obligatorii prin care fiecare țară semnatară trebuie să declare cum va reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2035. Comitetul de Implementare și Conformitate al Acordului de la Paris (PAICC) a deschis peste 170 de dosare individuale pentru a întreba guvernele de ce nu au respectat termenul și ce intenționează să facă. Aproape jumătate nu au răspuns deloc.
Ce sunt NDC-urile și de ce contează
Acordul de la Paris, semnat în 2015 și ratificat de 194 de state și UE, funcționează pe un principiu de angajament crescând: fiecare stat depune la fiecare cinci ani un plan climatic mai ambițios decât cel precedent. Aceste planuri — NDC-urile (Nationally Determined Contributions) — nu sunt planuri de implementare detaliate, ci angajamente de reducere a emisiilor cu ținte numerice pentru 2035. Ele formează baza calculului global: dacă toate țările și-ar respecta NDC-urile, cu ce temperatură mai mică am ajunge față de scenariul de bază?
Termenul pentru a treia rundă de NDC-uri — care trebuiau să acopere obiective pentru 2035 — era 10 februarie 2025, cu nouă-doisprezece luni înainte de COP30 din noiembrie 2025 de la Belém, Brazilia. La 12 mai 2026, Climate Home News raporta că 53 de țări încă nu depuseseră planurile.
Cine lipsește și de ce contează
Printre emitanții semnificativi care nu și-au depus NDC-ul se numără India — cel mai mare emitent din grupul statelor fără plan depus — Vietnam, Egipt, Argentina și Filipine. India promisese la COP30 că va depune planul „în decembrie 2025″. Nu l-a depus.
SUA și Iran nu sunt semnatare ale Acordului de la Paris — SUA s-au retras efectiv pe 27 ianuarie 2026, după ordinul executiv semnat de Trump la revenirea la putere. NDC-ul depus de administrația Biden rămâne în registrul UNFCCC, dar fără forță politică.
Contextul numeric e important: 133 de state depuseseră NDC-uri la 25 februarie 2026. Dar statele care lipsesc reprezintă o parte semnificativă din emisiile globale — India singură produce aproximativ 7% din emisiile mondiale de CO₂.
Mecanismul fără sancțiuni
PAICC poate deschide cazuri, poate solicita explicații, poate emite recomandări. Nu poate sancționa. Acordul de la Paris e construit pe principiul voluntarismului și al transparenței, nu al constrângerii. Singura consecință formală a nedepunerii unui NDC e includerea în raportul anual al comitetului — o formă de presiune reputațională, nu legală.
Această arhitectură a acordului a fost o condiție a semnăturii globale în 2015 — fără ea, țări mari ca China, India sau SUA nu ar fi semnat. Dar aceeași arhitectură face ca mecanismul să fie vulnerabil la lipsa de voință politică.
Ce înseamnă în termeni de temperatură
Conform analizei preliminare a World Resources Institute, NDC-urile depuse la timp în 2025 ar reduce emisiile cu aproximativ 2 gigatone de CO₂ echivalent — aproximativ 10% din reducerile necesare pentru a rămâne pe traiectoria de 2°C. Cu alte cuvinte, chiar și statele care au respectat termenul nu au depus planuri suficient de ambițioase. Cele care nu au depus nimic adaugă o lacună suplimentară.
Decalajul dintre angajamentele existente și reducerile necesare pentru 1,5°C rămâne de ordinul a 20-25 de gigatone pe an până în 2030 — o prăpastie pe care nici măcar respectarea integrală a tuturor NDC-urilor actuale nu ar putea-o acoperi.
