6.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Ministerul Mediului solicită bani pentru protejarea biodiversității. „Regiunea Carpaților trebuie să fie o voce puternică în Europa”

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, susține că Uniunea Europeană trebuie să aloce fonduri pentru dezvoltarea Regiunii Carpatice.

România este cunoscută pentru formele de relief, peisajele unice pe care le oferă, însă, protejarea biodiversității nu se poate reduce doar la admirație. Prezent la Conferința Ministerială a țărilor care fac parte din Convenția Carpatică, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a explicat cât de importantă este susținerea financiară în acest sens.

Regiunea Carpaților trebuie să aibă o voce mai puternică atât la nivelul UE, cât și la nivel global. Pentru a implementa țintele ambițioase în domeniul protejării si refacerii biodiversității, avem nevoie de sprijin financiar. În cadrul conferinței am subliniat că trebuie să prezentăm mai bine interesele regiunii noastre, un rezervor unic de biodiversitate. Am pledat pentru acordarea unui sprijin financiar pentru o bună implementare a obiectivelor privind creșterea suprafețelor protejate, modificările privind biomasa, protecția fermierilor, sprijinirea proprietarilor de păduri și pășuni, și protecția carnivorelor mari”, a transmis ministrul Mediului, Tánczos Barna.


Polonia găzduieşte la Rzeszo, în perioada 21 – 22 noiembrie, Conferinţa ministerială Carpatică, eveniment care pune în dezbatere două subiecte principale: biodiversitatea în Carpaţi şi cadrul global de biodiversitate post-2020, respectiv situaţia din Ucraina cu privire la impactul direct şi indirect al războiului asupra Mediului.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, vorbește despre „conflictele om-faună” sălbatică, însă(…) a emis Ordine care nu protejează speciile rare

Tánczos Barna, prezent la Conferința Ministerială a țărilor care fac parte din Convenția Carpatică. Foto: Facebook

Oficialul de la Mediu, Tánczos Barna, susține că unele conflicte om-faună sălbatică pot costa vieți, ceea ce este evident, doar dacă ne raportăm la numărul celor care și-au pierdut viața, fiind victime ale urșilor. În egală măsură, Barna nu poate evita și situațiile în care „conflictele om-faună sălbatică” sunt doar „delicii” pentru vânători. StireaVerde.ro relata, recent, că instanța a anulat Ordinul Ministerul Mediului prin care se aproba vânătoarea a două specii pe cale de dispariție: cocoșul și turturica. Acestea nu atacă oamenii și nu justifică de ce Barna a fost de acord anul acesta să se reia vânătoarea pentru aceste două păsări, având în vedere că biodiversitatea trebuie protejată.

Delta Dunării și Pădurile de fag din Carpați fac parte din patrimoniul UNESCO.

spot_img
Latest news
știri