12.5 C
București
sâmbătă, 4 mai, 2024

Omenirea a produs în anul 2022 peste 62 de miliarde de kilograme de Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE)

Doar 13.8 miliarde de kilograme au fost colectate şi reciclate

Omenirea a produs în anul 2022 peste 62 de miliarde de kilograme de Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE), adică o medie de 7.8 kg per capita, scrie Green Report.

Doar 13.8 miliarde de kilograme, adică 22.3%, au fost colectate şi reciclate în mod corespunzător.

Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) generate în fiecare an pe glob se măsoară în zeci de miliarde de kilograme

Reciclarea corectă ar contribui la evitarea procesului de extracţie anuală a peste 900 miliarde de kilograme de minereu, iar valoarea estimată a metalelor ce pot fi recuperate este de peste 90 de miliarde de dolari, arată cel mai recent studiu Global E-Waste Monitor 2024, pe care reprezentanţii Asociaţiei Environ l-au consultat cu ocazia Zilei Pământului.

Dacă întreaga cantitate de deşeuri de echipamente electrice şi electronice s-ar încărca în tiruri de 40 de tone, având 25 metri lungime fiecare, şirul de tiruri necesare ar înconjura Pământul la Ecuator”, a explicat Roxana Puia, marketing director al Asociaţiei ENVIRON.

Europa a fost regiunea care a generat cele mai multe deşeuri electronice (17.6 kg per capita)

Totuși, statele din Europa au avut cea mai mare rată documentată formal de colectare şi reciclare (7.5 kg per capita), adică 42,8% din deşeurile electronice generate.

În România s-au generat în acelaşi interval 250 milioane kg de deşeuri, din care s-au colectat şi reciclat 71.5 milioane kg DEEE.

Latest news
știri