12.2 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

De 1 Iunie, alege cadouri utile, creative și, mai ales, sustenabile

Platforma Bine Primit: ”Alegeți cadouri cu sens pentru prichindei, ajutându-i să-și dezvolte curiozitatea și spiritul creativ!”

Pentru data de 1 Iunie, platforma Bine Primit propune cadouri inedite, cu sens și, mai ales, sustenabile care pot fi oferite celor mici.

În același timp, produsele sunt prietenoase cu mediul înconjurător, au prețuri accesibile și ajută la dezvoltarea creativității și a imaginației.

”Nimic nu se compară cu bucuria unui copil, atunci când primește un cadou. În plus, cei mici sunt extrem de receptivi și pot fi învățați cu ușurință să prețuiască planeta și să contribuie la protejarea acesteia. Poți, prin urmare, să le arăți importanța alegerii unor cadouri sustenabile, iar în același timp să-i bucuri și surprinzi prin acest pachet conceput special pentru ei”

Se apropie 1 iunie și încă nu v-ați hotărât ce cadou să le dați prichindeilor din viața voastră? Vreți să le oferiți ceva mai mult decât un dar banal, care va fi uitat pe fundul unui sertar după câteva zile? Ceva care să îi ajute cu adevărat să se dezvolte într-un mod armonios și să dea dovadă de grijă față de mediul înconjurător?”, au transmis membrii platformei.

Bine Primit: ”Unele dintre cele mai utile daruri pentru copii pot părea adesea banale la prima vedere. Cărțile de colorat, de exemplu, sunt nu numai distractive, ci aduc beneficii reale celor mici”

Cărțile de colorat le permit copiilor să-și exploreze creativitatea și imaginația prin alegerea culorilor, îmbinarea nuanțelor și crearea unor interpretări unice asupra lumii din cărțile respective.

De asemenea, respectarea contururilor din desene îi ajută pe copii să-și dezvolte și perfecționeze abilitățile motorii fine. Le îmbunătățește coordonarea mână-ochi și precizia, pe măsură ce învață să-și controleze mișcările mâinilor și ale degetelor.

Cadouri inedite, cu ocazia zilei de 1 Iunie: Jucăriile din materiale textile promovează sustenabilitatea și protejează mediul înconjurător

Un alt exemplu este cel al jucăriilor din materiale textile. Acestea sunt concepute pentru a fi moi și sigure pentru copii, iar texturile, culorile și modelele lor diferite îi ajută pe cei mici să-și dezvolte simțul tactil și favorizează explorarea senzorială. În plus, ele promovează sustenabilitatea și protejează mediul înconjurător”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

Platforma Bine Primit este un proiect al asociației Viitor Plus – pentru oameni și natură

Bine Primit este platforma unde pot fi găsite produse cu valoare socială (realizate în ateliere care lucrează cu categorii vulnerabile sau al căror profit se utilizează în organizații, nu merge la un acționar persoană fizică).

În același timp, inițiativa adună laolaltă produse realizate de antreprenori sociali, ONG-uri sau inițiative cu impact social și de mediu din România.

Latest news
știri