A început ediția a 8-a a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale

Scopul evenimentului este acela de a promova valorile antreprenoriatului social și sustenabilității

A început cea de-a opta ediție a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale, un eveniment organizat de studenții de la masterul de Asistență Socială și Economie Socială.

Scopul studenților este să promoveze valorile antreprenoriatului social și sustenabilității în regiune.

Pe durata acestui eveniment, vor avea loc workshop-uri și evenimente captivante pe teme precum antreprenoriat social, sustenabilitate și management organizațional.

Evenimentul ”Zilele Clujene ale Economiei Sociale 2023” va avea loc în Piața Muzeului din Cluj-Napoca

Aceste întâlniri oferă participanților oportunitatea unică de a se conecta cu experți în domeniu și de a-și dezvolta abilitățile necesare pentru a produce un impact social.

Unul dintre momentele cel mai așteptate ale săptămânii este ”Târgul de produse și servicii ale structurilor de Economie Socială”, care va avea loc în Piața Muzeului în zilele de marți și miercuri (23-24 mai) între orele 10.00 și 20.00.

În cadrul ”Târgului de produse și servicii ale structurilor de Economie Socială”, mai multe organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale își vor promova și vinde produsele și serviciile inovatoare publicului larg

Fie că sunteți în căutarea unor cadouri speciale sau doar doriți să susțineți economia socială locală, acest târg este locul perfect pentru a vă bucura de experiențe unice și a descoperi produse de calitate. Vă invităm să explorați standurile pline de creativitate și să vă lăsăți inspirați de eforturile acestor organizații care lucrează pentru a construi o lume mai echitabilă și sustenabilă”, au transmis initiatorii evenimentului.

Pentru mai multe informații și programul complet, cei interesați sunt invitați să acceseze pagina Facebook și site-ul oficial al evenimentului.