21.3 C
București
sâmbătă, 18 mai, 2024

Ministerul Mediului demarează un proiect pilot pentru monitorizarea și detectarea schimbărilor forestiere

Vor fi identificate pierderile de pădure din mai multe zone situate în partea de sud-est a Parcului Natural Munții Maramureșului

De Ziua Pamantului, Ministerul Mediului a făcut publice cele mai noi tehnologii pe care România le dezvoltă pentru a își proteja mai bine capitalul natural.

Împreună cu Centrul Satelitar al Uniunii Europene (SatCen), Ministerul Mediului din România derulează un proiect-pilot în cadrul evoluției Serviciului Copernicus în sprijinul acțiunii externe a UE (SEA).

Potrivit comunicatului publicat pe contul de Facebook, obiectivul constă în analizarea, monitorizarea și detectarea schimbărilor forestiere, în ceea ce privește pierderea și câștigul de pădure, în zonele situate în partea de sud-est a Parcului Natural Munții Maramureșului, o suprafață de aproximatov 150.000 de hectare.

Ministerul Mediului: ”Analiza prin satelit este un instrument puternic. Folosind analiza imaginilor prin satelit a unei anumite zone, SatCen este capabil să identifice schimbările în suprafetele pădurilor și să detecteze zonele de exploatare forestieră ilegală sau alte infracțiuni de mediu”

Centrul Satelitar al Uniunii Europene (SatCen) este o agenție interguvernamentală a UE, care sprijină procesul decizional și acțiunile Uniunii Europene în domeniul politicii externe și de securitate comune (PESC), în special al politicii de securitate și apărare comune (PSAC).

Aceasta face acest lucru prin furnizarea de produse și servicii care rezultă din exploatarea activelor spațiale relevante și a datelor colaterale, inclusiv a imaginilor din satelit.

Această colaborare face parte din eforturile MMAP de dezvoltare a SUMAL 2.0, cel mai modern și eficient sistem informatic de monitorizare a trasabilității lemnului din Europa”, a transmis Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România.

spot_img
Latest news
știri