18.9 C
București
miercuri, 15 mai, 2024

Peste 12.000 de persoane fizice s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice

Bugetul total al programului este de 1.75 miliarde lei, echivalentul a peste 87.000 de sisteme fotovoltaice

În cadrul actualei sesiuni a programului Casa Verde Fotovoltaice s-au înscris 12.253 de persoane fizice.

Potrivit Ministerului Mediului din România, bugetul de peste 245 de milioane lei alocat regiunii Centru a fost rezervat integral în primele 3 minute de la lansarea sesiunii de înscriere pentru persoanele fizice în programul dedicat instalării panourilor fotovoltaice. 

Ministerului Mediului: ”Persoanele fizice se pot înscrie în noua sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice  până pe 26 iunie, în funcție de regiunea din care fac parte, prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate”

În egală măsură, unităţile de cult pot depune dosare de finanţare în perioada 27 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 23:59.

Interesul cetățenilor pentru acest program este deosebit de mare, lucru reflectat de epuizarea bugetului pentru regiunea BucureștiI-Ilfov în nouă minute, iar astăzi constatăm că pentrru regiunea centru, bugetul s-a epuizat mai repede, în trei minute. Prin acest program oferim o finanţare în cuantum de 20.000 de lei pentru fiecare solicitant, cu condiţia unei contribuţii proprii a beneficiarului, de 2.000 de lei”, a declarat ministrul Mediului din România.

De asemenea, Tanczos Barna a precizat că bugetul total al programului este de 1.75 miliarde lei, suma care echivalează cu peste 87.000 de sisteme fotovoltaice.

Tanczos Barna: ”Sistemul informatic a făcut față și de această dată cererii uriașe”

Ministrul Mediului a vorbit despre a doua rundă de înscrieri în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, explicând că aceasta a început în această dimineață.

De data aceasta, s-a consumat întregul buget de înscrieri în doar 3 minute.

În Regiunea Centru, am alocat aproape 250 de milioane de lei pentru a ajuta familiile să își reducă facturile și să utilizeze energie verde. Sistemul informatic a făcut față și de această dată cererii uriașe. Felicitări colegilor, mulțumiri STS! Săptămâna viitoare va fi rândul județelor din Moldova, mai exact Regiunea Nord Est, iar apoi, în a doua săptămână a lunii iunie iși vor putea înregistra cererile locuitorii din Regiunea Nord Vest”, a conclus oficialul.

spot_img
Latest news
știri