18.5 C
București
duminică, 28 aprilie, 2024

Peste 250 de companii s-au înscris în programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

De pe 19 mai și persoanele fizice se pot înscrie în noua etapă, dosarul se depune online.

Nu mai puțin de 250 de companii specializate în instalarea de panouri fotovoltaice s-au înscris până acum în noua sesiune a programuluiCasa Verde Fotovoltaice„. Aceasta va fi demarată pentru persoanele fizice pe data de 19 mai, cu etapa de înscriere în platforma informatică, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. „Cetăţenii au un program care înseamnă foarte puţine documente, digitalizat complet. Nu se trimit trimit hârtii, nu se trimit dosare la Bucureşti. Totul se încarcă online într-o platformă administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Această simplificare şi digitalizare reduce birocraţia, fără doar şi poate. Ne aflăm, deja, în perioada de implementare a programului, pentru că pe 2 mai a început înscrierea companiilor care vor instala panourile fotovoltaice. Acele companii care în prealabil trebuie să obţină certificatele de la ANRE.

Cetățenii vor putea alege între cele mai bune companii

În momentul de faţă sunt peste 250 de companii înscrise în program şi mai sunt câteva sute care aşteaptă de la ANRE emiterea documentelor. Interesul din partea companiilor este unul uriaş. Acest lucru este un lucru bun, pozitiv, pentru că cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă dintre mai multe companii, mai multe oferte, oferte care după aceea se transformă în contracte semnate cu beneficiarii. Interesul nostru este să punem la dispoziţia cetăţenilor cât mai multe opţiuni posibile şi să aleagă cea mai bună variantă din punct de vedere financiar şi tehnic”, a spus ministrul.

Buget pe măsura necesităților

Acesta a adăugat că pentru prima data și bugetul este unul pe măsura necesităților. „Avem un buget fără precedent, un buget de două miliarde de lei pentru acest program, un buget care ne permite în primă fază alocarea a cel puţin 75.000 de de finanţări pentru 75.000 de gospodării. După care, anul acesta, pentru prima dată asigurăm finanţare pentru asociaţiile, ONG-urile, fundaţiile care prestează servicii sociale. De asemenea, parohiile vor putea aplica pe câte un sistem fotovoltaic. Până acum, nici parohiile nu erau incluse în nicio formă de finanţare” a mai explicat demnitarul. De asemenea au fost excluse și listele preliminare întocmite de către instalatori, cum se întâmpla în anii anteriori. Persoanele fizice se pot înscrie de pe data de 19 mai până pe 26 iunie în noua sesiunea a Programului Casa Verde.

Latest news
știri